Cătălin Botezatu, în vârstă de 54 de ani, a ajuns din nou pe mâna medicilor din Turcia, unde urmează să fie operat. Înainte să intre în sala de intervenții chirurgicale, celebrul designer a transmis un mesaj video în care a vorbit despre starea lui de sănătate.
Cătălin Botezatu, o nouă intervenție chirurgicală în Turcia: „E o intervenție safe din toate punctele de vedere și sunt pe mâini bune” (VIDEO)
„Nu vreau să mai citiți că sunt bolnav, că m-am internat, că am suferit nu știu ce intervenție, că sunt grav, că iar am ajuns pe patul de spital. Sunt din nou la Istanbul, sunt din nou la spitalul care are grijă de mine și la propriu și la figurat. Sunt aici pentru o nouă intervenție chirurgicală, dar e o intervenție safe din toate punctele de vedere și sunt pe mâini bune. Doctorii de la spitalul de aici, unde vin de ori câte ori este nevoie, sunt cei mai în măsură și cei mai buni. Așadar voi avea o intervenție chirurgicală”, a afirmat acesta.
Creatorul de modă a mai spus că este însoțit de consilierul său internațional, Eva Pavel.
„Alături de mine se află ca de obicei, în ultimii șapte ani de zile, Eva Pavel, consilierul internațional pe care eu l-am împrumutat sutelor de români și spun sute, că au fost sute de români care au venit aici la Liv, și nu numai, în spitalele din Turcia prin ea și au fost ajutați. Așadar, vă țin la curent, o să vă spun cum a evoluat intervenția mea chirurgicală. Vă pup și vă iubesc”, a precizat Botezatu.
Amintim că Botezatu a fost operat de urgență în Turcia, în toamna anului 2019, după ce în urma analizelor medicii au descoperit că suferă de o tumoră la colon.
Intervenția chirurgicală a durat nu mai puțin de 6 ore, doctorii luând decizia să-i taie acestuia jumătate de colon. Pe lângă procedura de extirpare a tumorii, Cătălin Botezatu a fost supus și unei proceduri de chimioterapie hipertermică. Problemele pentru Cătălin Botezatu nu s-au oprit însă aici. Vedeta are și mari probleme cardiace, având montate 5 stenturi la inimă.
Într-un interviu, Cătălin Botezatu a vorbit despre experiența dramatică prin care a trecut. Acesta a spus că a reușit să treacă peste greutăți grație rugăciunilor și susinerii prietenilor săi.
“Chiar dacă la acel moment mi-a fost teamă, acum, uitându-mă în urmă și știind că am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică. Până la urmă, te lași în mâna lui Dumnezeu, faci exact ce îți dictează subconștientul. Dacă El hotărăște că a sosit timpul, nu ai ce să faci. Mi-a fost frică, dar m-am rugat și m-au susținut foarte mult prietenii mei. Susținerea lor a contat foarte mult și cred că m-a motivat să merg mai departe”, a declarat Cătălin Botezatu.