Cătălin Botezatu, despre sistemul sanitar din România:„Banii fac totul, ei mi-au redat sănătatea”
Cătălin Botezatu a fost pus în fața unor situații în care s-a bazat doar pe puterea banilor.
Designerul român crede că aceasta este mare, mai ales în România.
Cătălin Botezatu crede că banii rezolvă orice situație
Cătălin Botezatu apare de fiecare dată în fața mulțimilor de oameni cu zâmbetul pe buze și nu lasă să se vadă părți din viața lui care îi aduc multă durere.
Creatorul de modă ascunde o mare durere, despre care nu a vorbit niciodată până acum, potrivit RomaniaTV.
În ultima perioadă, Cătălin Boteza nu mai este la fel de prezent în lumina reflectoarelor. Creatorul a decis să se focuseze pe lucrurile care contează cu adevărat, iar sănătatea lui este mai importantă decât orice.
Și pentru că a trecut prin episoade destul de dure, Botezatu nu se ferește să spună lucrurilor pe nume.
Cătălin Botezatu, grave probleme de sănătate
Cătălin Botezatu a avut grave probleme de sănătate. Stilul de viață haotic și programul extrem de încărcat au făcut ca organismul lui să cedeze la un moment dat.
Chiar și acum, deși pare că s-a vindecat complet, creatorul mai merge în Turcia, din când în când, pentru a face câte un set de analize.
Până în acest moment, dacă nu a avut de-a face cu sistemul medical din România, Cătălin Botezatu nu a avut nicio părere. Acum, că a interacționat cu tot ceea ce înseamnă spital și medici, creatorul a rămas cu un gust amar.
Chiar dacă a subliniat că are un respect profund pentru medicii noștri, nu a putut să nu evidențieze și minusurile pe care le-a sesizat în ultimii ani.
Fără să îi pese că poate atrage un val de reacții negative, Cătălin a afirmat, cu subiect și predicat, că banii fac totul în zilele noastre.
„Sistemul sanitar din România e jale, chiar și în spitalele private. Dacă nu ai bani sau dacă nu ești cineva, mori. Cineva spunea că cu bani nu poți cumpăra nimic. Ba da, cu bani poți cumpăra absolut totul!”, a declarat creatorul de modă.
În ciuda faptului că se spune că banii nu aduc fericirea, pentru el, acest principiu s-a dovedit a fi fals. Ba mai mult, lui nu doar că i-au adus fericirea, ci i-au redat starea de bine și sănătatea.