Constantin Enceanu este unul dintre cei mai apreciați interpreți din lumea muzicii populare și prieten fidel al regretatului artist Petrică Mîțu Stoian. Cântărețul a decis să-și extindă activitatea și a deschis un restaurant în localitatea Filiași din Dolj.
Afaceristul spune că a fost nevoit să scumpească prețurile și să mai facă mici modificări. Oamenii sunt curioși să afle cât costă meniul zilei și cine poate să-și permită un prânz sau o cină în restaurantul vedetei. Se pare că prețurile sunt destul de accesibile.
„S-au scumpit toate, și benzina și motorina, ne obligă situația să creștem și noi prețurile la mâncare, în local, cu 10-15%. O să fie o vară plină, avem foarte multe nunți și botezuri la restaurantul nostru din Filiași. Dacă înainte organizam doar sâmbăta și duminica, acum avem de joi până luni. În pandemie, toată lumea și-a anulat petrecerile, iar acum au dat toți buluc”, a mărturisit cântărețul pentru ego.ro.
Cât costă să mănânci la restaurantul lui Constantin Enceanu? De exemplu, un meniu de prânz, cu ciorbiță și tocăniță, ajunge la 22 de lei, informează sursa citată.
Constantin Enceanu e devastat de când a aflat vestea morții prietenului său, Petrică Mîțu Stoian. Artistul a compus un cântec în memoria regretatului artist. „Îmi va fi foarte greu să îl cânt”, spunea, totuși, Enceanu.
„Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam. Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a afirmat Constantin Enceanu, acum ceva timp pentru Fanatik.ro.
Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian s-au întâlnit ultima dată cu două zile înainte ca artistul să moară, la filmările pentru Revelion.