Răzvan Popescu, prezentatorul de la Radio ZU a fost în vacanță în Singapore, fiind uimit de această țară, doar ca a făcut o remarcă despre prețurile de acolo.
Prezentatorul radio a făcut o postare pe contul său de Instagram unde a scris câteva detalii despre vacanța sa din Singapore. El a fost în concediu cu partenera sa de viață, conform Cancan.
„Singapore este o revelație. Este așa cum mi-au povestit cei care au fost înaintea mea pe aici. Cu greu găsești lucruri care nu sunt puse la punct în cel mai mic detaliu și la fel de greu vezi mizerie pe străzi. Singapore e în totalitate o grădină botanică urbană, cu zone verzi amenajate chiar și pe acoperișurile clădirilor, reușind să armonizeze ceea ce pare imposibil, betonul și sticla cu vegetația”, a povestit Răzvan Popescu de la Radio ZU.
Răzvan Popescu și partenera sa au fost uimiți de prețurile de acolo care erau mult mai mari față de cele de la noi. Chiar dacă au luat cina la un restaurant mediu, prețul final nu a fost prea mic.
„Dacă are un cusur ar fi prețurile. Aici ți-o cam ia cardul la fugă atunci când îi dai să-ți plătească o cafea, sau o masă la restaurant. Nu e o destinație pentru cumpărături. Nu pentru că nu ai avea magazine, ele sunt foarte multe, numai că, în general, hainele sunt mai scumpe decât acasă”, a mai spus Răzvan Popescu.
Astfel, pentru o cină de două persoane au plătit 400 de lei. O bere a fost 75 de lei, iar cafeaua cu lapte, 32 de lei.
„Singapore nu e ieftină. Ca să vă spun, în bani românești, o cină la un restaurant mediu, pentru două persoane, se duce spre 400 de lei. La Marina Bay, o bere era cam 75 de lei, iar o cafea cu lapte ajunge la 32 de lei. Moneda lor e dolarul singaporez. Care înseamnă 3,5 lei. Am mai fost și în Kuala Lumpur. E însă mai ieftin decât Singapore”, a dezvăluit Răzvan Popescu.
View this post on Instagram