Carmen Tănase a dezvăluit ce salariu încasează din meseria de actriță. Ce sumă are trecută pe cartea de muncă de la teatru
Carmen Tănase a fost invitată în cadrul podcastului „Galben”, unde a împărtășit informații interesante și intime cu privire la viața ei profesională. Printre subiectele discutate, actrița a dezvăluit cu sinceritate detalii despre remunerația sa. Cu toate acestea, interviul a acoperit o gamă variată de subiecte, aruncând lumină asupra unor aspecte mai puțin cunoscute ale carierei sale și a vieții personale.
Ce salariu are Carmen Tănase pe cartea de muncă de la teatru
În timpul podcastului, actrița a dezvăluit detalii legate de cariera sa profesională. Printre acestea, s-a aflat și suma pe care o primește ca salariu. Conform mărturisirilor ei, venitul lunar se ridică la 7200 de lei, echivalentul a 1300 de euro. De asemenea, a menționat că obține și alte surse de venit din colaborările sale cu teatrul privat, scrie Playtech.ro.
„Nu știu debutanții, dar eu sunt actor categoria 1A, și am 7200 de lei, asta înseamnă 5000 de lei înseamnă 1000 de euro, deci cam 1300 de euro. Ăsta e salariul de la teatrul unde am cartea de muncă, dacă joc sau nu, eu tot iau salariul ăsta.
Eu joc foarte mult în privat. Ce joc la teatru privat, nu are legătură cu salariu, ăla e alt venit. Nu știu actorii de film cât sunt plătiți, aud doar ”Să știți că nu prea avem bani”, cred că la serial e mult mai bine. Depinde, unele televiziuni plătesc pe episod difuzat, altele pe ziua de filmare, uneori ai zile garantate, alteori nu ai, depinde de contract, sumele nu pot să le spun pentru că sunt confidențiale. Depinde cât filmează actorul, de box office”, a declarat actrița.