Carmen Harra face previziuni neașteptate. Ce spune despre viitorul Simonei Halep: „Ea se va recăsători și o să aibă și doi copii”
Simona Halep continuă cea mai grea luptă din viața ei, după ce a fost găsită dopată cu Roxadustat la US Open 2022, lucru care i-a adus suspendarea imediată. Vestea a șocat pe toată lumea, însă cel mai greu este acum pentru tenismenă, care și-a dedicat majoritatea timpului carierei sale.
Carmen Harra, previziuni despre Simona Halep
Carmen Harra este una dintre cele mai cunoscute clarvăzătoare din zilele noastre. Doina Carmen Mureșan pe numele său real, a vorbit de curând despre viitorul româncei și susține că aceasta ar urma să aibă în scurt timp un partener care activează tot în lumea sportului.
Mai mult decât atât, se pare că sunt șanse foarte mari ca fostul lider al clasamentului WTA să devină mămică în următorii ani.
„Ea se va recăsători și o să aibă și doi copii, împotriva la toate lucrurile care ar contrazice acest lucru. Iată cât de interesant. În viziunea mea, o văd undeva în viitorul ei și o mămică fericită și un om care o să aibă o viață de familie.
Un partener tot din sport. Eu am știut că partenerul de acum era o tranziție, nu era ce trebuie, nu cred că a fost nici ea convinsă, cred că s-a lăsat influențată, ea e ușor de manipulat emoțional din cauza excesului de sensibilitate. Dar găsește un om care este foarte puternic, tot în filiera ei, îl cunoaște.
Nu știu de ce am senzația că e din altă parte a lumii, nu sunt sigură neapărat că el trăiește în România, însă nu are nicio importanță. Este un om care îi reclădește încrederea în sine, care e suportul ei moral și îi schimbă destinul în bine.
O văd într-o relație cu cineva care este în jurul vârstei ei, care nu are copii și este un om tânăr, deci altcineva mai tânăr va apărea în viața ei, nu m-ar mira dacă undeva în anul viitor sau în trei ani de acum”, a spus Carmen Harra la emisiunea „Online story”, de pe canalul de YouTube „WOWnews”, notează prosport.ro.