Carmen Grebenișan a vorbit despre perioada din competiția Survivor, într-un interviu acordat exclusiv pentru Cancan.ro. Chiar dacă renunță treptat la deprinderile dobândite în șase luni de ședere peste mări și țări, blondina este încă urmărită de numeroase probleme. Nu este singura concurentă atinsă de fenomenul Survivor, toate celelalte participante fiind unite de maladii similare, spune aceasta.
Influencerița Carmen Grebenișan s-a întors din competiția Survivor cu opt kilograme în plus, dar și cu o dereglare hormonală, după ce timp de cinci luni a fost privată de menstruație. Carmen nu a apelat la ajutorul medicilor încă, dar speră să își revină de la sine, problema fiind una recurentă printre Faimoase și Războinice.
„Adevărul e că m-am dereglat oricum hormonal acolo, am pus opt kilograme, cu mâncat prost. Am o problemă momentan cu hormonii și nu m-am reglat încă, aștept să văd ce se întâmplă. Nu am avut parte de menstruație cinci luni de zile. Nu am fost încă la doctor, aștept să își revină corpul. Pentru că a fost în starea aia de supraviețuire. Probabil își preia toate energiile și le prezervă în mod diferit. Cred că s-a pus funcția de reproducere pe planul doi”, a spus Carmen Grebenișan în cadrul interviului pentru Cancan.ro.
Întrebată dacă și colegele sale s-au confruntat cu aceleași trăiri, influencerița a declarat că le-a întrebat pe toate și că se simt la fel.
„Le-am întrebat pe toate fetele, toate au pățit același lucru și mi s-a părut ciudat că nici măcar una nu a pățit diferit”, a spus blondina.