Carmen Brumă este expertă atunci când vine vorba despre o alimentație sănătoasă. Chiar și la 46 de ani, aceasta reușește să îți mențină silueta de invidiat. Face sport constant în sală sau în aer liber, are grijă la alimentație, iar rezultatele muncii sale sunt vizibile cu ochiul liber.
Sfaturile sale sunt respectate cu strictețe, ea fiind un model pentru multe doamne și domnișoare. De curând, specialista în nutriție a vorbit despre legumele care nu îi lipsesc din casă, mai ales pe timp de toamnă, dar și despre cum se menține în acest nou sezon.
„Nu-mi place deloc toamna, dar asta nu înseamnă că nu-i recunosc avantajele. Este un anotimp de tranziție de la bioritmul de vară la cel al sezonului rece și vine cu o abundență de fructe și legume bogate în elemente nutritive. Nu e nimic întâmplător, organismul are nevoie de toate produsele toamnei pentru a se întări și a căpăta cea mai bună formă pentru iarnă. Acum e momentul ideal pentru legumele care cresc în subsol (țelină, sfeclă, cartofi, păstârnac, rădăcină de pătrunjel) pentru o cură de struguri sau produse probiotice care să stabilească echilibrul intestinal.
Iată legumele și fructele care nu trebuie să vă lipsească din alimentație toamna pe lângă sursele de proteine de calitate, ouă, pește, carne, fructe de mare:
1.Sfeclă roșie – consumată crudă în salate sau coaptă la cuptor are efecte remineralizante și revigorante. Combate anemia și stimulează funcționarea ficatului întărește imunitatea.
2.Dovleacul – este o sursă bogată de betacaroten, fier, zinc, potasiu, fibre cu efect antioxidant, anticancerigen și de reglare a tensiunii arteriale. Dovleacul ameliorează dispoziția datorită conținutului de B-uri, potasiu și glucide cu absorbție lentă. Semințele de dovleac consumate cu tot cu coajă sunt utile pentru combaterea paraziților intestinali și prevenția cancerului de prostată.
3. Strugurii – au puternic efect antioxidant, stimulează sistemul imunitar, ajută sistemul digestiv și pe cel urinar. Pot fi consumați chiar ca aliment unic, dar nu mai mult de 1-2 zile.
4. Broccoli – este una dintre cele mai puternice legume cu rol în prevenția cancerului. Conține vitamina C, fier, calciu, betacaroten și un fitonutrient (sulforaphanul) care distruge bacteria Helicobacter Pylori responsabilă de apariția ulcerului. Atenție însă, persoanele care au disfuncții ale tiroidei trebuie să consume cu moderație legume din familia cruciferelor (conopidă, broccoli).
5. Nucile – deși au multe calorii compensează prin bogăția de vitamine, B, E, minerale, proteine vegetale, acizi grași și fibre. Ideal este să mănânci miezul de nucă păstrat în coajă până în momentul consumului și să nu depășești 5-6 (25 g) nuci pe zi”, a spus Carmen Brumă, potrivit click.ro.
„Am simțit de ceva vreme că femeile care ajung în preajma vârstei de 40 de ani au nevoie de încurajări, informații structurate și soluții concrete pentru a trece cât mai bine prin această etapă a vieții. Așa s-a născut cel mai recent și complex program al meu, „Nu mi-e frică de 40 by Carmen Brumă”, care cuprinde dietă, antrenamente și informații utile pentru îngrijire după 35-40 de ani.
Cred cu tărie că vârsta biologică este, în parte, și alegerea ta, dacă ai grijă de interiorul și exteriorul tău în egală măsură, îți stabileșți corect și clar lista de priorități și acționezi în consecință. Nu te abandona, nu te uita în spate decât pentru a-ți aminti că ai puterea să treci prin asta și nu te resemna! Cu siguranță cea mai mare temere este că „ți-a trecut timpul” și că nu mai ai suficient de mult.
Și strict matematic așa e! Dar poți să-l câștigi nepierzându-l! Acum ai maturitatea și determinarea de a duce la capăt proiecte, visuri personale la care ai renunțat pentru că nu era momentul. Ai încredere în tine indiferent de „corul de bocitoare” al majorității. Nu pierde timpul acționând împotriva ta, sau din contră, nefăcând ce e bine pentru tine”, a mai dezvăluit aceasta.
„Unul dintre efectele instalării toamnei poate fi astenia, adică o stare de proastă dispoziție, oboseală, apatie care se explică prin scăderea temperaturii exterioare, a cantității de lumină și a presiunii atmosferice. Neurotransmițătorii cerebrali (serotonină și noradrenalina) sunt în dezechilibru, secreția de cortizol (hormonul stresului) crește, iar creierul nostru reacționează în consecință. Iar dacă iubești vara și nu vrei să se termine niciodată, efectele asteniei de toamnă sunt mai accentuate.
De când mă știu, mi-a displăcut această perioadă de tranziție vară/toamnă și am resimțit-o în primul rând la nivel emoțional.Un stil de viață echilibrat, cu puține excese (nopți pierdute, alcool etc), mișcare în aer liber și un management mai bun al stresului cotidian mă ajută să trec fără mari probleme peste această perioadă de tranziție. Și pielea mea reacționează la această schimbare și nu într-un mod pozitiv”, a mai precizat Carmen Brumă.