Carmen Brumă este una dintre vedetele care are un stil de viață sănătos. Face sport constant în sală sau în aer liber, are grijă la alimentație, iar rezultatele muncii sale sunt vizibile cu ochiul liber, potrivit Avantaje.
Partenera de viață a lui Mircea Badea este fericita posesoare a unui trup impecabil. Aceasta nu doar că se preocupă de felul în care arată, dar are grijă și de sănătatea sa, astfel că recent le-a dezvăluit fanilor ce face pentru a preveni teribila boală, cancerul de piele.
Carmen Brumă este foarte activă pe rețelele de socializare. Aceasta împărtășește cu fanii săi tot ce ține de stilul de viață echilibrat, dar și despre potențialele pericole la care este predispusă.
Astfel, vedeta de la „Medicool’ le-a dezvăluit fanilor că în mod constant merge la medicul dermatolog pentru a-și scoate alunițele.
Partenera lui Mircea Badea nu face acest lucru din punct de vedere estetic, ci pentru a preveni cancerul de piele. Din nefericire, în familia sa au fost cazuri, motiv pentru care imediat cum se instalează anotimpul rece, ea merge la medic pentru a analiza alunițele și pentru a stabili care pot fi periculoase.
„Tocmai mi-am scos trei alunițe. Fac lucrul ăsta constant, nu că mi le scot, deși am până acum vreo 15 scoase în total.
Am un istoric de cancer de piele în familie destul de bogat și atunci în fiecare an, după fiecare sezon cald, în care oricum nu mă expun la soare, evit soarele cât pot de mult, mă duc la dermatolog.
Acolo am o hartă a alunițelor și mi le analizează cu un aparat special și vede dacă vreuna dintre ele a suferit modificări periculoase.
Dacă a suferit modificări periculoase, eu am ales să o scot. Așa am ajuns la 15 alunițe scoase și voi face lucrul ăsta cât va fi nevoie. Evident, după aceea le ducem la biopsie’, a dezvăluit Carmen Brumă pe Instagram la secțiunea Instastory.
Vedeta de la Antena 1 a ținut să împărtășească lucrul acesta cu fanii săi pentru a-i încuraja să meargă la medicul dermatolog dacă au dubii în ceea ce privește structura, forma și mărimea alunițelor.
„V-am spus lucrul acesta pentru că mi se pare o metodă importantă de prevenție a cancerului de piele și să vă reamintesc în caz că sunteți într-o situație similară cu a mea să mergeți să vă faceți un control la un medic dermatolog.
În principiu, orice medic dermatolog poate face chestia asta, dar sigur că este bine să ai un medic dermatolog cu o experiență în zona asta’, a mai spus partenera lui Mircea Badea.