Care sunt vedetele din România care s-au bucurat de faimă, însă au renunţat la tot şi s-au călugărit
S-au bucurat de faimă, însă au renunţat la tot, l-au ales pe Dumnezeu şi s-au călugărit. Celebritatea nu le-a fost tocmai prietenă, întrucât unele vedete din România au renunțat la această postură pentru a fi mai aproape de cele sfinte.
Deși în trecut făceau parte dintre cele mai îndrăgite persoane ale showbiz-ului românesc, astăzi s-au retras departe de lumina reflectoarelor.
Vedete care au renunțat la celebritate și s-au retras în rugăciune
Printre vedete autohtone care au ales să se călugărească se numără Mihai Coadă, care a făcut furori în postura de actor principal în serialul La Bloc”. El a făcut schimbarea acum 10 ani. Mihai Coadă s-a retras din viața tumuloasă de actor, tocmai la Mănăstirea Turnu, din apropiata zonă a Ploieștiului, notează Cancan.
Din aceeași categorie face parte și colega de breaslă Monica Fermo, un sex-simbol din anii ’70, a ales calea lui Dumnezeu. Se numeşte maica Ecaterina, iar ultima dată era în Israel şi trăia în chilia unei mănăstiri din apropierea Sfântului Mormânt al Mantuitorului.
Dragos Pâslaru, cel care l-a interpretat pe Horia Sima în filmul „Drumeţ în calea lupilor”, a renunţat la tot, inclusiv la familie, şi s-a refugiat în munţi ca să-l slujească pe Dumnezeu.
Mariana Buruiană, una din cele mai cunoscute actriţe din vremea comunismului a părăsit lumea teatrului şi a filmului şi s-a dedicat vietii duhovniceşti. Nu s-a călugărit, însă duce o viaţă închinată lui Dumnezeu şi s-a retras în Apuseni.
Cele 4 vedete care au ales să fie mai aproape de Dumnezeu
- Mariana Buruiană (actrița din filmul „Domnișoara Christina”)
- Dragoș Pâslaru- Mănăstirea de la Frăsinei
- Mihai Coadă (actorul Nelu Curcă din serialul „La Bloc”)- Mănăstirea Turnu
- Monica Fermo- Ierusalim