Multă lume a fost curioasă să știe cum se descurcă Andra ca mamă de fată și de băiat. Copiii sunt „viața și sufletul ei”, spune artista, potrivit revistei VIVA.
Andra este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România și se numără printre cele mai longevive artiste de la noi. Vedeta își expune frecvent viața de familie pe rețelele de socializare și îi place să se laude cu copiii ei.
Vezi această postare pe Instagram
Care este secretul Andrei și cum procedează artista pentru a le oferi celor mici o educație foarte bună. Cântăreața are o modalitate neașteptată pe care a abordat-o în creșterea micuților.
Vedeta susține că își dorește ca micuții săi să crească liberi, astfel că ea și soțul ei nu se ascund cu nimic față de copiii lor. Andra este foarte deschisă cu Eva și David. Ea abordează mereu discuții libere cu ei pentru a îi face să înțeleagă diverse aspecte ale vieții.
„Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat. Devin oameni mari cu fiecare zi care trece”, a spus artista pentru libertateapentrufemei.ro.
„Copiii sunt încântați că fac lucruri alături de noi. Fiecare filmare este o ocazie să ne jucăm, să petrecem timp împreună. Rezultatul este un alt motiv să ne distrăm, ne uităm, râdem”.
„Sunt apropiați, iar asta mă încântă. Pe măsură ce cresc, par mai conștienți că relația lor e unică, se au unul pe altul, așa cum și eu mă bazez pe frații mei și ei pe mine. Cine are frați înțelege sentimentul” a spus artista.
„Pe când al treilea copil? Se vede că ne place viața de părinți, probabil că este o întrebare care le vine natural. Nu simt o presiune, ci doar curiozitate și pot să spun de multe ori același lucru: nu știu ce și cum va fi. Nu excludem varianta, nici nu avem în plan acest lucru”