Theo Rose a cucerit publicul din țara noastră cu talentul și hiturile sale. „Vreau acasă”, „De atâtea ori”, „Gipsy run” sunt doar câteva melodii din repertoriul vedetei care au răsunat în România. Tânăra este una dintre cele mai de succes cântărețe din showbizul autohton. Aceasta este apreciată de mii de fani, însă foarte puțini știu care este numele adevărat al artistei.
Theo Rose este un pseudonim ales de cântăreața la începutului carierei. Numele real al artistei este Theodora Maria Diaconu. Tânăra s-a născut pe 8 august, 1997, la Ploiești.
Vedeta a povestit în cadrul unui interviu că părinții i-au pus aceste nume pentru că pe 7 august este sărbătorită Sfânta Teodora, iar pe 15 august se sărbătorește Sfânta Maria.
„Sunt născută pe 8 august, pe 7 august este Sfânta Teodora și pe 15 august e Sfânta Maria. Eu n-am fost în plan să mă nasc, așa că un preot mi-a ales numele. Teodora, în greacă, înseamnă darul lui Dumnezeu”, a remarcat artista.
Vezi această postare pe Instagram
Tânăra a intrat glorios în lumea showbizului, însă aceasta trebuia să-și schimbe numele. Theo recunoaște că i-a fost destul de greu să-și aleagă numele de scenă.
„Cineva m-a botezat așa. Eram în căutarea unui nume de scenă pentru că pe vremea când eu m-am lansat în muzică erau tot felul de nume. Aș fi vrut să fie ‘Teo’ și atât sau ‘Thea’. Erau toate variantele înscrise la OSIM. Atunci trebuia să găsesc o alta care să fie sonoră.
Și atunci m-au botezat și mi-au zis Theo Rose. Nu știu dacă am rezonat. L-am acceptat așa pur și simplu. Nici nu l-am luat în serios, nu aveam habar ca va trebui să-l car în cârcă toată viața”, a povestit interpreta.
Vezi această postare pe Instagram