Theo Rose este o cântăreață îndrăgită, care de curând a devenit și mămică. Ea a povestit că a ajuns la Penitenciarul Rahova, pentru filmările din cadrul serialului „Clanul”, unde a avut parte de o experiență unică.
Theo Rose a interacționat cu deținuții, în afara momentelor de filmări. „O să râdeți, dar am avut surpriza ca la penitenciar la Rahova să fiu foarte frumos primită. Strigau băieții, deținuții, de la geamuri, „The Rose, te iubim! Să-ți trăiască băiețelul! Salută-l pe Anghel acasă. Ce mai faci? Ești cea mai tare!”, a spus artista, conform Ziare.com.
În urma experienței, părerea ei despre penintenciare sau deținuți s-a schimbat.
„Și am stat cu ei de vorbă pe la geamuri. Nici nu vedeam de unde vorbesc că au gratiile alea. Dar băieții cu care am vorbit eu, foarte cu bun simț. Toți suntem speriați de penitenciar. Avem impresia când ajungem acolo, că ajungem într-o junglă.
Într-adevăr, erau aripi de unde se auzeau chestii ciudate și înjurături și blesteme și toate cele. Dar locul unde am filmat noi a fost super ok și chiar m-am distrat cu băieții”, a spus cântăreața pe Instagram.