Când revine Ana Morodan pe micile ecrane / Anunțul făcut de vedetă „Mi se pare ceva firec”

Publicat: 19 05. 2023, 17:15
Sursa Foto: Instagram/ Ana Morodan.

Într-un interviu acordat recent, Ana Morodan a dezvăluit ce se întâmplă cu emisiunea sa de la postul de televiziune Antena Stars și când va reveni pe micile ecrane.

Show-ul „REAlă” a fost scos de pe post în urma problemelor pe care vedeta le-a avut cu legea, după ce a fost prinsă sub influența alcoolului la volan, la finalul lunii martie. Decizia ca emisiunea să nu mai apară o perioadă a fost luată de comun acord. Chiar Ana Morodan a solicitat ca pentru o perioadă să ia o pauză de la filmări.

Când revine Ana Morodan pe micile ecrane

Contesa Digitală va reveni din în vară, tot la Antena Stars. De altfel, veeta susține că a reînceput să filmeze pentru reality-show-ul ei, care va suferi niște modificări, un update important.

„Eu n-am fost niciodată plecată de la Antena Stars. Emisiunea a fost întreruptă, ceea ce a fost firesc. Am stabilit toți de comun acord ca în perioada în care eu am fost la procuror și toate lucrurile care s-au întâmplat, nu puteam să apar pe post râzând și distrându-mă.

Contractul meu cu Antena Stars este în picioare. Nu s-a dizolvat și noi, uite, în tot răul e și un bine, că am început emisiunea asta care m-a terminat, efectiv. Și-a pus amprenta și oboseala. Căci să fii în fața camerei atâtea ore nu e atât de ușor, cel puțin pentru mine.

Am prins un avans și noi filmăm în continuare pentru emisiune. Emisiunea o să între pe post în iulie. Vom continua până anul viitor. Eu îți spun ce am vorbit cu producătorii. Pot să spun inclusiv că ieri am filmat”, a declarat Ana Morodan, potrivit Fanatik.

Ana Morodan vrea să stea la țară în această vară

Întrebată dacă după toate controversele iscate în spațiul public legat de situația în care a fost implicată își dorește o vacanță, Ana Morodan ne-a zis că nu are acum dispoziția să călătorească peste hotare. I-ar plăcea foarte tare să rămână în România, să își închirieze, la vară, o casă la țară, asta dacă toate proiectele vor fi realizate cu succes, la timp, până atunci.

„Sincer, sincer, nu sunt în punctul în care să mă iau să mă duc, să fac bagaje, geamantane. Au venit niște prieteni din Vietnam acum. Mi-au zis să mă duc, că e superb. Nu cred că e ok pentru mine să mă iau să mă duc așa departe.

Probabil că dacă își fac treaba colegii cum trebuie, că noi suntem într-un update de Morodan Show, mi-ar plăcea, sper să și pot, să mă iau să mă duc să închiriez o casă la țară.

Mi-ar plăcea să stau acolo vara asta. Să stau în natură. Bine, o casă, evident, cu internet ca să pot să comunic cu echipa mea”, a mai spus Ana Morodan.