Când a cerut-o Liviu Dragnea pe Irina Tănase de soție și ce spunea blondina despre nuntă, cu doar câteva săptămâni înainte de despărțire

Publicat: 08 12. 2021, 14:26
Actualizat: 08 12. 2021, 15:35
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Dragnea și Irina Tănase au intrat în centrul atenției în ultimele zile, după ce s-a aflat că s-au despărțit. Motivul separării ar fi un alt bărbat care și-a făcut apariția în viața tinerei, iar odată ce ar fi aflat, fostul lider PSD nu a mai stat la discuții.

Irina Tănase și Liviu Dragnea au început o relație în 2013, iar în mai 2016 fostul lider PSD ar fi cerut-o de soție. Cei doi s-au cunoscut în vremea în care Dragnea era ministru al Dezvoltării, iar tânăra îi era asistentă.

Citiți și: Liviu Dragnea a luat o decizie radicală după despărțirea de Irina Tănase. Ce a făcut politicianul de ziua lui

Când a cerut-o Liviu Dragnea de soție pe Irina Tănase

Cuplul s-ar fi logodit în luna mai 2016, la acel moment Irina mutându-se și în casa politicianului. Tânăra a fost văzută în 2018 la Congresul PSD purtând un inel pe inelarul de la mâna stângă, pe care l-a admirat toată lumea.

Colegii i-ar fi urat felicitări lui Liviu Dragnea în acel moment, nu doar pentru șefia partidului, ci și pentru veștile privind căsătoria. Fostul lider PSD a negat în acel moment, însă i-ar fi anunțat pe apropiați că acest lucru se va întâmpla cât de curând, notează Click.ro. 

Între timp, anii au trecut, fostul lider PSD a fost condamnat la închisoare și a petrecut câțiva ani la Penitenciarul Rahova, acolo unde Irina Tănase l-a vizitat cu regularitate.

Citiți și: Noi informații despre fostul lider PSD, Liviu Dragnea: unde s-a mutat acesta după ce a părăsit-o pe Irina Tănase

Irina Tănase, dezvăluiri cu privire la nuntă, cu doar câteva săptămâni înainte de despărțire

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, vorbea în urmă cu câteva săptămâni despre viitoarea nuntă. Irina Tănase a povestit pentru Fanatik că fostul lider PSD nu a cerut-o oficial de soție, ci doar au existat discuții cu privire la nuntă. Mai mult decât atât, blodina susținea la acel moment că nu este timpul unei căsătorii, politicianul având alte obiective în prezent, cu privire la cariera și reabilitarea sa.

E foarte simplă situația: pe mine nu m-a cerut încă! Despre căsătorie noi am vorbit de-a lungul anilor, dar nu am avut această discuție acum. Nu există nicio cerere, deci nu cred că există, în viitorul apropiat, nicio oficializare.

Sunt convinsă că, atunci când o să se întâmple, sigur o să aflați, că nu va fi ceva în secret (…) Nu prea avem cum să facem lucrurile așa. Trebuie întâi să se readapteze, să-și rezolve lucruri, nu poți să sari direct dintr-o situație îngrozitoare în cea mai mai frumoasă zi din viața ta. Lucrurile se fac așa, cu răbdare, în timp. Plus că vine iarna, e urât, cine ar vrea așa ceva”, declara Irina Tănase pentru Fanatik.ro, în luna octombrie a acestui an.

Citiți și: Mihaela Rădulescu a călcat strâmb! Vedeta de la Masked Singer și-a înșelat iubitul cu un alt bărbat din showbiz