Camelia Șucu este una dintre cele mai puternice femei din România, cu peste 25 de ani de experiență în afaceri. Divorțul de milionarul Dan Șucu s-a încheiat după un proces care a durat trei ani, în 2007. Camelia a rămas cu o avere considerabilă, scrie click.ro.
În urmă cu doi ani, Camelia Șucu avea să-și piardă tatăl, modelul ei în viață. De abia acum poate să vorbească despre el fără ca lacrimile să nu-i înece glasul.
„Cumva, te obișnuiești să trăiești cu durerea. Timpul nu te ajută să uiți, ci doar te învață să trăiești cu durerea. Nu ești niciodată pregătit să pierzi pe nimeni drag, mai ales părinții. E un rost al vieții.
M-a ajutat gena lui tata, care era tot timpul foarte pozitiv. Niciodată nu vedea lucrurile grav! În primul an, când a fost cel mai greu, vorbeam cu el și simțeam că-mi găsesc răspunsurile. Simți că este cumva cu tine. Eu cred foarte mult că entitățile sunt lângă noi, chiar dacă nu mai sunt fizic lângă noi”.
Aceasta a precizat că nu puține au foist momentele dificile pe care a trebuit să le depășească:
“Îmi lipsește foarte mult, dar cel mai mult îi lipsește mamei! Mama e foarte activă și extrem de prezentă. Acum am grija ei, simt că tata are grijă de ea prin mine. Pentru acest moment nimeni nu e pregătit.
Tata este cel mai frumos și cel mai valoros exemplu pe care l-am avut în viață ca bărbat, pentru felul în care a știut să exprime iubirea. Iubirea trebuie și manifestată. De abia acum pot vorbi despre el fără să plâng!
De multe ori am clacat! Ochii mei verzi au plâns de multe ori de supărare, de ciudă, de tristețe, dar și momentele acestea au rolul lor. Lacrimile fac ochii mai frumoși.”, a povestit vestita femeie de afaceri.