Călin Donca a ales un apartament să facă arestul la domiciliu, în locul vilei de lux de un milion de euro: „Avem două saltele”
Călin Donca a primit o veste bună înainte de sărbătorile de iarnă: a fost eliberat din închisoare și plasat în arest la domiciliu. Contrar așteptărilor, nu locuiește în vila sa de lux din Săcele, ci într-un apartament împreună cu soția și cei cinci copii.
Călin Donca, arestat la domiciliu într-un apartament
Cu câteva luni în urmă, afaceristul a fost arestat preventiv pentru infracțiuni grave și a petrecut o perioadă în închisoare, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu. În timpul acestui interval, au circulat zvonuri despre situația financiară a acestuia și a familiei sale.
Recent, el și-a surprins fanii dezvăluind că este sub arest la domiciliu într-un apartament, nu în vila sa luxoasă. S-a mutat, împreună cu cei cinci copii ai săi, într-o locuință mult mai mică decât cea cu care au fost obișnuiți, atât el, cât și toată familia lui, scrie Spynews.ro.
„Bucuroși că suntem împreună”
„Este bucătăria, doi metri și puțin, pe patru metri lungime. Mai departe, nu avem decât cinci copii. Aici este încăperea principală, în care vom petrece timp împreună. Vom face școală de acasă și toate celelalte. Avem două saltele, pregătite pentru somnul de seară, una lângă alta, care să încăpem șapte persoane, cei prezenți, cinci copii pregătiți mental și moral. Bucuroși că suntem împreună”, a declarat Călin Donca, pe Instagram.