Britney Spears a negat zvonurile că ar lucra pentru un nou album. „Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală”, a scris ea pe Instagram. Spears a mai spus că a scris peste 20 de cântece pentru alți artiști în ultimii doi ani.
„Doar ca să fim foarte clari că majoritatea știrilor sunt gunoi!!! Ei continuă să spună că apelez la oameni la întâmplare pentru a face un nou album… Nu mă voi întoarce niciodată în industria muzicală!!!” a scris Spears.
„Când scriu, scriu pentru a mă distra sau scriu pentru alți oameni”, a mai adăugat Spears, anunțând că ea a scris peste 20 de cântece în ultimii doi ani.
Spears a mai scris și în memoriile sale „The Woman In Me” că nu-și dorește să-și continue cariera muzicală: „Nu este timpul să fiu cineva așa cum își doresc alții; este timpul să mă regăsesc cu adevărat”, a continuat ea.