Puţine figuri creştin-ortodoxe contemporane au încins spiritele, speranţele dar şi imaginaţia precum Arsenie Boca. Unii îl numesc deja sfânt, alţii aşteaptă canonizarea oficială. O bună parte dintre români îl adoră, o altă facţiune ortodoxă îl consideră eretic. Dincolo de toate, poveştile despre minunile părintele de la Prislop continuă să curgă şi să suscite un maxim interes.
Despre călugărul cu ochi albaştri ca cerul s-a dus vestea imediat ce a fost închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în 1940. Terminase de şapte ani Teologia şi era favoritul Mitropolitului Niolae Bălan, care îl sprijinise să facă studii de artă, dar să şi meargă la Athos. Educaţia şi-o completase şi cu studii de medicină.
Cult, carismatic, dăruit, Arsenie Boca a captivat imediat sufletele credincioşilor iniţiind „mişcarea de reînviere duhovnicească”ce avea în scurt timp să cuprindă tot Ardealul. În 1948 era deja un nume cunoscut, stareţ la Mănăstirea Prislop, iar Patriarhul Iustinian şi l-ar fi dorit arhiereu la Bucureşti. Numai că Securitatea a intrat pe fir şi prigoana părintelui a început, în 1951 fiind trimis la canal…
În ciuda figurii ascetice, cine şi-l închipuie pe Arsenie Boca vreun scorţos conformist al ortodoxiei se înşală… Arsenie Boca – Zian Boca în viaţa civilă – era un tip sărit de pe fix, versatil, subversiv, talentat, cu umor. Un individ care respingeaminunismulce i-a fost atribuit, dar se şi folosea de el, potrivit biografiei semnate de Tatiana Niculescu Bran la Editura Humanitas, în 2018.
Cartea îl prezintă ca pe un martir al regimului comunistcare l-a trimis la Canal, la muncă forţată, l-a închis şi l-a persecutat pe modelul sfinţilor pe care el îi admira; ca pe un magician cu har divin, folosit la început de Biserică pentru a atrage enoriaşi, apoi căzut în dizgraţie, autoizolare şi uitare şi, după ’90, reînviat ca alţii să profite de el.
Nici comparaţia cu un hipster New Age nu este departe de adevăr, la câte studiase şi făcuse Arsenie Boca, „preotul-vrăjitor”care nu lăsa femeile să îl atingă, el însuşi nepotul unei descântătoare de la ţară…
Multe mărturii vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care putea vedea în sufletul oamenilor.De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane paralitice, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.
„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.
O altă mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate”, a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
„Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat”, scriau autorii cărţii Sfântul părinte Arsenie Boca.
Fenomenul Arsenie Boca a atins cote inimaginabileîn urmă cu câţiva ani, după ce din vorbă în vorbă, s-a dus vestea că cei careviziteazămormântul de la Prislop au ajutor în rezolvarea difertelor necazuri. Pe de altă parte numeroşi preoţi au povestit că părintele Arsenie mărturisea adesea că”dupa ce o sa piarăasta” – şi îşi indica trupul omenesc – „voi ajuta pe mai mulţi”.
Marketingul religios a dus apoi la un tăvălug greu de oprit, oamenii mergând cu zecile de miila Sfântul necanonizatal Ardealului.
„O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, relateazăpărintele David Stoica , în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
“Mama mea era foarte bolnavă, medicii i-au zis căare cancer, 99, 9%. Şi atunci m-am gândit: Doamne, dacă-i aşa, zero şi ceva la sutăpoţi să-l rezolvi tu! Cu gândul asta, am venit aici, la mormântul părintelui Arsenie Boca şi l-am rugat să-mi vindece mama. Şi când mamei i-au venit rezultatele, în mod miraculos, chit căavea douăformaţiuni tumorale, s-au dovedit a fi amândouăbenigne. Scăpase mama… Şi povestea asta a fost uimitoare pentru medici, nu-şi puteau închipui cum de a fost real, cum de s-a petrecut cu adevărat una ca asta’, povesteste Meda într-o mărturie pentru Jurnalul.ro.
Parintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: „Eu acum nu văpot ajuta, dar dacăam săplec de aici săştiţi căv-ajut, numai săveniţi la mine! Pentru cel ce varsăo lacrimăla mormântul meu, eu măvoi ruga la Dumnezeu!”.
Unul dintre harurile părintelui Arsenie Boca a fost clarvederea. Sunt sute,mii de poveşti despre cum călugărul le spunea direct pe nume străinilor pe care îi întâlnea pentru prima dată, diagnostica boli neştiute încă de cei care veneau la el, indica unde sunt anumite obiecte dispărute şamd.
Georgeta Penciu din Făgăraş a povestit, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că în timpul unei slujbe oficiate de stareţul Arsenie Boca, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unui localnic i-a fost furat hamurile cailor. „Un om cu căruţa cu cai a mers şi el la slujbă. A lăsat calul la marginea pădurii, cu hamul pe el, legat de car şi a venit să asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car şi-a găsit calul fără ham. S-a întors înapoi lângă altar, a aşteptat să se termine slujba şi apoi i-a spus părintelui Arsenie despre furt. Părintele a întins o privire peste toată lumea care era adunată şi dintre toţi a arătat cu degetul o persoană căreia i-a spus: „Du-te mă şi dă-i hamul din carul tău că-i acoperit cu pătura”. Şi aşa a fost”, relata femeia…
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a povestit şi el că Arsenie Boca a avut darul clarviziunii. „La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească.Mi-a spus: tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci teologia. La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală. Părintele mi-a spus: „Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”, relata preotul, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
O altă mărturie spectacuoasă despre Arsenie Boca arată că a fost chemat de sătenii din Ludişor, un sat din vecinătateamănăstirii din Sâmbăta de Sus, să se roage pentru a alunga seceta.
Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo. A plecat apoi pe jos deşi săteniiau vrut să-l ducă în căruţă până la mănăstire. Şi spun oamenii că părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut şi după acea secetăa dat Dumnezeu şi ploaie şi un an de belşug, încât toamna oamenii ziceau că ”mâna lui Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire”, se arată în volumulapărut în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008.
De departe, cea mai fascinantă legendă despre Arsenie Boca este cea legată de capacitatea sa de a se deplasa spontan dintr-un loc în altul. Despre teleportare am citit doar în romanele SF şi în unele relatărimistice…Se pare însă că şi în arhivele Securităţii sunt câteva mostre, legate de Sfântul Ardealului.
Părintele era arestat şi muncea la Canal în decembrie 1951, cândmama sa a decedat, pe 6 decembrie, în comuna Hălmagiu dinjudețul Arad. Martorii declară, în Arhivele Securității, că l-au văzut pe 8 decembrie, la înmormântare, lângă sicriul celei ce-i dăduse viață.
Alţi martorii declară, tot în Arhivele Securității, că la Canal, Boca muncea non stop. Nu comenta niciodată și era apreciat de către cerberi în măsura în care aceștia se puteau apropia de un ”element reacționar”. Însă pe8 decembrie 1951- ziua îngropăciunii – și-a depășit norma. A cerut să fie lăsat să se odihnească, la el în baracă. A primit consimțământul. După două ore și jumătate, paznicul s-a dus să facă numărătoarea.Părintele nu se afla acolo! Nu era nicăieri! Parcă intrase în pământ!
Se vorbește despre ”miracol”, ”teleportare” ori ”plecare cu duhul”. În linie dreaptă, între cele două puncte sunt 572 de kilometri…
“Securitatea era interesată de zona paranormală a lucrurilor. Suspecta că, totuși, ceva s-a întâmpla, deși era greu de precizat, cu certitudine, ce. El recunoscuse că presimțise moartea mamei, mai multe nu dorise a le spune. Securiștii se tot întrebau dacă e posibil cu duhul să fi participat, deoarece existau mărturii ale unor oameni care-l văzuseră la înmormântare. Însă el figura la Canal…”, a explicatla Antena1.ro, Florian Bichir, jurnalist şi teolog care a studiat arhivele Securităţii.
O altă relatare vine de la Maica Stareţă Marina Lupou, de la Mănăstirea Bic, judeţul Sălaj. Ea a povestitcă mama ei, bolnavă de cancer, se afla în stadiul terminal, iar sora ei era de asemenea bolnavă. Maica a trebuit să părăsească mănăstirea Prislop pentru a le fi alături, însă într-o zi, când nu era acasă, bătrâna s-a prăbuşit din cauza durerilor, iar cealaltă fiică a ei, sora stareţei, nu o putea ajuta. „S-au speriat rău şi au strigat amândouă după părintele Arsenie. Şi atunci, prăintele, în momentul acela, a fost acolo, îmbrăcat în veşminte preoţeşti cu crucea în mână şi a zis cuvintele pe care mi le-a zis mie când am plecat din Prislop: „Nu vă fie frică, noi suntem alături de voi”. Şi sora mea a ridicat-o pe mama în pat ca un fulg. Până când am venit eu, părintele nu a mai fost, nu am fost vrednică să-l văd”, povestea maica Marina, citată de Adevărul.
Imagini din perioada când i s-a interzis să poarte haine monahale şi era pictor în Bucureşti
Un om care l-a cunoscut bine şi i-a dedicat şi o preafrumoasă carte, preotul Petru Vamvulescu, scrie: „Eram odată la biserica din Drăgănescu – pentru că numai acolo mi-a spus Părintele să-l caut – şi era multă lume. După ce am vorbit puţin cu Părintele Arsenie, eu am rămas în spate, iar el s-a dus printre oameni, în faţă. Mă gândeam să alcătuiesc o rugăciune către Hristos şi Maica Domnului, cu care să-i cuprind pe toţi oamenii. Am formulat în gând aşa: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne, pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale». Părintele a venit repede lângă mine şi mi-a zis: «Bine ai gândit». Şi mi-a repetat rugăciunea exact cum o spusesem eu în gând! Eu săltam de bucurie. Şi m-am mai gândit să zic: «Şi pe mine, cel mai păcătos». Dar oare nu-i prea lungă, mă întrebam, tot în gândul meu. Şi Părintele iar a venit şi mi-a zis ce am gândit: «Poţi să adaugi Şi pe mine, cel mai păcătos, deşi îi cam lungă». M-am minunat! Părintele s-a uitat la mine şi mi-a zis: «Am un telefon cu Dumnezeu. Fără fir…»”.
Arsenie Boca n-a apucat să fie martorul ultimei sale mari preziceri, legate de Revoluţia din Decembrie 1989. Părintele a plecat din această lumepe 28 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de a porni revolta populară şi transformarea radicală a României.
„Vezi că eu mor şi nu va trece mult timp şi în România va fi vărsare de sânge”, a avertizat părintele o rudăapropiată de-a sa.
Despre Arsenie Boca s-au scris multe şi se vor mai scrie multe. Inclusiv o variantă romanţată despre legătura cu maica Zamfira care i-a fost alături o viaţă întreagă. E aproape imposibil pentru un om de rând să discearnă adevărul de ficţiune. Rămâne doar credinţa,speranţa şi viziunea fiecăruiaîn parte, atunci când se raportează la acest om fabulos.Iar Biserica Ortodoxă Română se apropie cu paşi repeze de a da un verdict final în procedura de canonizare a celui supranumit deja Sfânt al Ardealului şi ocrotitor al românilor.