„Are cale liberă” / Theo Rose, mesaj neașteptat pe rețelele sociale! Fanii au reacționat imediat

Publicat: 07 12. 2023, 20:38
Actualizat: 07 12. 2023, 22:34
Sursa Foto: Facebook/ Theo Rose

Theo Rose a avut parte de o ascensiune remarcabilă în industrie și în prezent se bucură de o carieră în plină expansiune. Cu toate acestea, succesul său nu a venit de la sine, ci a muncit foarte mult pentru a ajunge până în acest punct al vieții sale.

Theo Rose, mărturisire neașteptată pe rețelele sociale

Cu puțin timp în urmă, artista și-a împărtășit gândurile printr-un mesaj postat pe contul ei de Instagram. Partenera lui Anghel Damian a dorit să sublinieze faptul că mereu și-a urmat visul și a fructificat fiecare oportunitate ce i s-a ivit în cale, scrie Wowbiz.ro.

„Eu sunt o privilegiată a sorții. Clar, prost să fii să nu te urci într-un tren care oprește la poarta ta, deși tu n-ai cale ferată la poartă.
Nu râdeți! Sunt și care nu se urcă.

Unii nu se urcă pentru că le ia prea mult sa se dumirească dacă e psihoză sau nu, alții pentru ca au rău de tren, alții pentru că spun că trenul e pentru săraci. Ei nu-nțeleg că atâta timp cât e trafic și Lamborghini-ul tot la coadă stă. Trenul are cale liberă.

Acuma, mai e și de trenul în care nimerești. Cu cine pici pe tren. Ca și întâlnirile astea sunt importante, deși ai zice că o discuție în tren e doar ca să mai treacă timpul.

Ehh… Și unii coboară când ajung la treaba lor, urcă alții și tot așa.
Și mai e partea când trenul care te duce pe tine dă peste câte un om. Asta e partea tragică. Atunci nu știi cum să te simți. Conta oare dacă nu te mai urcai?! Sau măcar dacă ai fi coborât nițel mai devreme… sau oricum ar fi mers altcineva în locul tău până la capăt?!
Nu știu…Mă duc cu ăsta că pare că mă duce bine. Și o să mă rog pentru cei pe care i-a lovit. Că trenul n-are mamă, n-are tată. Nu știe cum e. Urcați?”, a fost mesajul transmis de Theo Rose prin intermediul rețelelor sale de socializare.

Fanii au reacționat imediat

Desigur, reacțiile fanilor nu au întârziat să apară.

„Pfooaaa cât de tare descrierea, cât de subtil aruncată mingea la fileu.”, „Vreau sa îmi iau bilet in același vagon cu tine. Mai vorbim, mai râdem.”, „Doamne, ce frumos ai scris”, „Ai descris la superlativ o unică soluție ivită într-un moment cheie al vieții tale: tu încă nu ai înțeles că toate acestea s-au întâmplat pentru că le-ai meritat!”, au fost doar câteva dintre reacțile fanilor.