Antonio Pican dezvăluie detalii despre investiția sa majoră: O casă de 500.000 de euro în construcție

Publicat: 29 09. 2023, 11:55
Actualizat: 29 09. 2023, 12:05
Sursa foto: Instagram

Antonio Pican, unul dintre cei mai apreciați artiști ai noii generații, a ales să investească în viitorul său construindu-și o casă impresionantă. Într-un interviu exclusiv acordat Ego.ro, cântărețul a dezvăluit detalii despre prețul investiției și importanța pe care o acordă locuinței.

Locuința, prioritatea lui Antonio Pican

Deși este pasionat de mașini, Antonio Pican consideră că o locuință proprie este esențială. Artistul a subliniat că, înainte de orice altceva, o casă trebuie să fie pe lista de priorități. Pentru el, succesul este mai important decât averea.

„Da, sunt pasionat de mașini. Dar, înainte de toate, contează mai mult pentru mine locuința. Trebuie să ai casa ta, mașina ta, dar și un business, din care să îți vină un venit pasiv. Eu asta îmi doresc de la viață. Asta așa, ca o paranteză. Dar, în primul rând, îmi doresc succes!”, a spus artistul pentru Ego.ro.

Sprijinul părinților în construcția casei

Antonio Pican a recunoscut că se bucură de sprijinul părinților săi în proiectul construirii casei sale de vis. Tatăl său, cu experiență în domeniul construcțiilor, a fost un ajutor neprețuit:

„Niciodată calculul de acasă nu e același cu calculul din târg! Nu mă plâng pentru că în spate sunt și părinții mei, care mă ajută enorm. Tata e numărul 1! Dacă nu îi aveam, cred că această casă ar fi fost gata în vreo 3 ani. Cu ajutorul lor, se întâmplă lucrurile mai repede și mai bine.”

Cât o să investească

Momentan, Antonio Pican estimează că investiția totală în casa sa va ajunge la aproximativ 500.000 de euro. Cu toate acestea, artistul este conștient că, în timp, costurile ar putea să crească, dat fiind proiectul ambițios pe care îl are în vedere.

„Prima dată am zis că nu vrem să investim în casă mai mult de 300.000 de euro. După ce am luat proiectul, am ajuns la concluzia că o să fie nevoie să investim 500.000 de euro. Asta însemna că atât ar trebui să coste, aproximativ. Acum tind să cred că, cu tot cu piscină, curte și ce mai vreau să fac prin garaj, o să sară puțin.

Nu vreau să spun lucrurile pe repede înainte, ci, când e gata casa, să trag linie și să spun public! Nu mă ascund! Dar, până atunci, nu știu ce să zic. Că o să fie 500.000, 600.000, 700.000, 800.000, 1.000.000, nu știu! Pentru mine această casă nu este o cifră, ci cea mai mare realizare a mea pentru că la 21 de ani să îți construiești propria casă chiar e ceva!”

„Pentru mine această casă nu este o cifră, ci cea mai mare realizare a mea pentru că la 21 de ani să îți construiești propria casă chiar e ceva!”, a mai adăugat Antonio.