Andrei Partoș a fluierat în biserica divertismentului românesc – Vocea României. Ulterior şi-a luat mult hate de la fani: „Ce-am scris eu a fost salutat, culmea, de foarte mulți oameni din domeniu”

Publicat: 21 10. 2022, 10:58
Actualizat: 21 10. 2022, 11:59

O întreagă dezbatere și mult hate a declanșat Andrei Partoș, cunoscut jurnalist muzical, producător al emisiunii „Psihologul muzical” după ce a scris despre emisiunea Vocea României că prezintă multă „ipocrizie, demagogie, reacții absolut aiurea, incultură, mecle inexpresive, nefirescul la suprem”. El a explicat recent de ce a criticat emisiunea.

Se știe că emisiunea e regizată, așa e formatul, dar în România acest lucru a devenit evident la modul deranjant

În emisiunea sa (Facebook) – Psihologul Muzical, Andrei Partoș a explicat pentru hateri de ce e nemulțumit de prestația juriului și în general, a acestei mașinării show-biz care de ceva vreme, deși nu mai respectă neapărat rețeta de afară are în continuare audiență, probabil din inerție.

„Nu punem problema ce cântă Tudor Chirilă, Smiley, Irina sau Motans sau cine mai e pe acolo. Dacă e să fiu cinstit niciunul din ăștia patru nu mă dă pe spate ca voce, niciunul. (…)

Repertoriul lor e treaba lor, succesul lor este bucuria lor și a mea, pentru că și eu mă bucur pentru succesul pe care-l au când îi văd cum umplu câte o sală: Tudor cu trupa, Smiley cu concertele lui pe care le promovează până și cu biscuiți sau cu nu știu ce crackers pe care-i mănâncă el și îi cheamă la concert și probabil că și Irina la fel și toți.

Problema este acest show de televiziune, dacă acești patru cinci copii au talent actoricesc, să facă un show plăcut, să ne distrăm și noi, când stau ei la vorbe, atunci da, merită. (…) Pe mine nu mă prind, au filtrat ce au filtrat și au ajuns la o formulă nefericită.”

„Sigur că totul e regie dar trebuie s-o faci și bine. E un format în care trebuie să bagi și social și medical, mai și plângem, mai și râdem, ok. Dar de ce ceilalți reușesc s-o facă în așa fel încât să nu te ofenseze și ai noștri nu reușesc.

De unde au fost niște ediții bunuțe, s-au dus așa în jos și au ajuns acuma la faza asta. Știm de la oameni din domeniu că sunt sunați și chemați carne de tun, adică, dacă ai o dizabilitate te cheamă și știe că tu poți cânta și zice hai să cânți și pe urmă mai vedem noi, poate scoatem un premiu și pentru faptul că te-ai deranjat.

Sau o vedetă care nu a mai apărut de ceva vreme, hai să te descopere lumea că n-ai mai fost și mergi și tu două tururi trei și apoi pa. Și sunt unii care acceptă. Ce-am scris eu a fost salutat, culmea, de foarte mulți oameni din domeniu, deși n-am spus mare ra%at.

Adică nu pot să zic că am scris o analiză Vocea României, culmea ironiei, acum patru ani mi-am permis să zic ceva despre Vocea României și persoane cu care eram în relații foarte bune n-au mai vorbit cu mine. Acum mai vorbesc, dar chestiunea este că le-a trecut foarte greu”

Vocea României a devenit această biserică a show-bizului românesc

„Gândiți-vă la ce s-a ajuns, e un tabu, nu ai voie. Poți să critici Te cunosc de undeva, poți să critici X Factor dar Vocea României, nuuu. Dar de ce? E un show de televiziune, deci îl comentăm ca pe un show de televiziune.

Eu asta am și făcut, am spus doar că e ipocrit și indecent să-i faci pe oameni să creadă că tu chiar pe bune ai considerat piesa aia proastă sau prost cântată. Și să mai și spui că piesa X nu e de voce.”

Partoș nu este doar un fost DJ de Costinești și dacă-ți place muzica ar trebui să știi și asta

Andrei Partoș a scris despre emisiunea care e lider de audiență, pe tronsonul respectiv, la mare distanță de locul secund.

Textul său a fost preluat de presă și jurnalistul muzical, Andrei Partoș, a fost apoi criticat de fanii emisiunii pentru opiniile sale, vorbindu-se despre el atât în presă cât și pe rețelele de socializare ca despre un moș, un fost simplu DJ de la Costinești, de acum 40 de ani, lucru care l-a deranjat pe bună dreptate.

De altfel dacă citiți despre el veți vedea că nu e doar un fost DJ de la Costinești (nu că asta ar fi ceva lipsit de importanță) ci un om care-și cunoaște foarte bine și profesia și care cunoaște bine și muzica.

Dar, tipic românesc, dacă treci de 50 de ani, în țara asta, pentru oamenii care de altfel n-au nicio problemă să meargă la concerte ale unor trupe care erau la modă acum 50 de ani, ești depășit și ar trebui să te apuci de croșetat sau pescuit.