Andreea Marin, în vârstă de 48 de ani, este una dintre cele mai îndrăgite apariții de la televizor.
La început de an, vedeta a făcut declarații interesante despre viața personală. Aceasta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alătri de Adrian Brâncoveanu.
„Aș putea spune că trăiesc cel mai frumos și echilibrat moment al vieții mele. Da, sunt fericită. După 45 de ani, am ajuns la o înțelepciune, la o împăcare cu mine, cu limitele mele, acum știu ce îmi place. Am învățat să spun nu, că nu prea știam. Așa că da, ai dreptate, cum ești pe interior se vede și în exterior.
Puțin mai multă dragoste de sine, pentru că nu mă iubeam pe mine, mă biciuiam foarte mult, munceam foarte mult, ceea ce fac și astăzi, dar o fac puțin mai detașat.
Nu mai am ceva de demonstrat nimănui, simt, pur și simplu, că lucrurile se așază, că sunt în echilibru și este foarte important psihic, sufletește, corpul tău nu mai trebuie să alerge mereu. Adică, îți cunoști limitele, nu le forța, ca să nu ajungi la limita sănătății”, a declarat Andreea Marin, scrie Libertatea.
Andreea Marin este împreună cu Adrian Brâncoveanu de 6 ani, însă nu plănuiește să se căsătorească în viitorul apropiat. Aceasta a explicat de ce nu se grăbește să facă marele pas. După divorțul de Ștefan Bănică jr, Andreea Marin s-a recăsătorit cu Tuncay Ozturk, însă povestea lor de dragoste nu a durat prea mult.
De 6 ani, fosta prezentatoare TV este într-o relație cu Adrian Brâncoveanu. Au încercat să fie cât mai discreți cu viața lor de cuplu și le-a reușit. În prezent, Andreea Marin nu are planuri de căsătorie și a explicat de ce nu va face în viitorul apropiat marele pas. Vedeta a precizat că a învățat din fostele căsnicii că nu contează un act într-o relație.
„Nu e ceva în care să nu fi crezut vreodată (n.r. – căsătoria). Una e să n-ai o potrivire și să n-ai norocul ăsta și alta e să crezi sau să nu crezi într-o instituție. Cred în treaba asta, dar nu este neapărat necesară la vârsta mea. Am trecut prin multe… nu e o treabă care să țină neapărat legați oamenii”, a spus Andreea Marin.
„În ziua de azi, lucrurile sunt altfel decât atunci când erau părinții noștri, bunicii. Ei se luau pentru o viață și era frumos să-i vedem de mână la 70-80 de ani. În ziua de astăzi, oamenii sunt mult mai orientați spre interese care, în loc să-i unească, uneori îi dezbină. De aceea se întâmplă ce se întâmplă”, a continuat vedeta.