Andreea Marin s-a destăinuit și a vorbit deschis despre momentul în care a aflat că suferă de depresie și de cel în care a fost în pragul sinuciderii.
Andreea Marin a avut o perioadă foarte lungă în care simțea „o gheară care îi strângea sufletul”, în timp ce relațiile cu ceilalți se deteriorau pe zi ce trece.
La vârsta de nouă ani, pe când era o copilă, cea care i-a dat viață s-a stins în brațele ei. Acest episod tragic a marcat-o profund pe Andreea Marin și i-a schimbat definitiv cursul vieții.
Depresia este o boală pe care vedeta a conștientizat-o la timp, după ce a văzut cazul Mădălinei Manole pe micile ecrane. Fosta moderatoare de la Surprize, surprize a avut insomnii puternice și credea că nu este o mamă, o soție și o prietenă bună.
„Depresia este o boală! În primul rând, e o boală și nu o vină. Și cel care află că are depresie trebuie să înțeleagă asta, el nu e vinovat că are depresie. El este pur și simplu atins de o boală care se poate vindeca. Dar a încerca să te vindeci singur, mai cu seamă dacă ai ajuns într-un stadiu al bolii care te duce spre zone prea întunecate, îți duce mintea, sufletul, îți strici relațiile cu ceilalți, pentru că asta se întâmplă… Ai insomnii care devin pe termen lung și care te dărâmă pur și simplu. Nu mai poți să fii mamă bună, nu mai poți să fii soție bună, nu mai poți să fii colegă bună și așa mai departe. Toate lucrurile acestea nu se pot rezolva de unul singur.” a spus Andreea Marin.
Fosta soție a lui Ștefan Bănică Junior s-a confruntat la maturitate cu o depresie cruntă care a adus-o în pragul sinuciderii.
Andreea Marin a recunoscut că a fost diagnosticată cu boala secolului în urmă cu ani buni. Vedeta a fost foarte aproape să-și ia viața din cauza unor produse naturiste care îi promiteau scăderea în greutate. Din păcate, moderatoarea și-a distrus viața o vreme lungă.
„Nu știu cât de puternic să fii, pentru că mă priviți și vedeți în mine un om destul de puternic și, totuși, am ajuns să mă gândesc chiar și la momentul, cel de neacceptat pentru mine altfel, al sinuciderii. Deci, nu e o joacă! Din moment ce gândurile tale ajung acolo, te gândești că: «Îi scap pe ceilalți de o povară, că am devenit o povară pentru ceilalți și în felul ăsta închei povestea!»”, a povestit ea.
Momentul în care a luat în calcul sinuciderea a fost și momentul în care a conștientizat că suferă de depresie și că trebuie să solicite ajutor.
„Un specialist pe mine m-a ajutat extraordinar! Mi-am revenit cu totul, mi-am continuat viața, am reajuns în echilibru. Da, fie că e psiholog, fie că e psihiatru… Nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru ești nebun. Aceste etichete sunt doar niște etichete și n-au decât să le poarte cei care le pun. Dar omul care trece prin depresie este un om care trece prin boală, ca oricare altul, numai că bolile sunt diferite”, a mărturisit Andreea Marin.