Andreea Mantea, în pragul depresiei din cauza luptei cu kilogramele în plus: „Acum chiar vreau să mă ocup de mine”
În urmă cu câteva luni, Andreea Mantea și-a schimbat stilul de viață și a început să se antreneze din greu la sala de sport. După ce s-a îngrășat 17 kg, bruneta a simțit nevoia să facă schimbări, căci, spune ea, forma fizică din acea perioadă a dus-o în pragul depresiei.
Cu multă ambiție și determinare, vedeta a slăbit deja 10 kg și spune că este abia la jumătatea drumului, căci își dorește să devină cea mai bună versiune a sa, potrivit WOWbiz.ro.
„Am slăbit 10 kilograme”
Sportul a devenit o prioritate în viața Andreei Mantea și susține că ambiția o determină să se țină de treabă și să ajungă la cea mai bună formă fizică de până acum.
„Am slăbit 10 kilograme, mă aflu în stadiul în care respir și vorbesc, mă doare abdomenul de la atâta sport. Dacă nu simt febră musculară, am impresia că ceva nu am făcut bine la antrenament. Mi-am pus ambiția foarte tare, am fost la un pas de depresie când am văzut câte kilograme am luat din nimic.
Așa că acum chiar vreau să mă ocup de mine, să fiu în cea mai bună formă fizică a mea”, a spus Andreea Mantea într-un interviu, conform Libertatea.ro.
Bruneta a fost suspectată că ar fi însărcinată
După ce a luat câteva kilograme în plus, bruneta a fost suspectată că ar fi însărcinată. Aceasta a mărturisit că dacă ar urma să aducă pe lume cel de-al doilea copil, ar face acest lucru public.
„Am aflat că sunt însărcinată, din nou. Din ziare, nu din urma unui test sau a vreunei analize. Problema e ca aflu din ziare ca sunt insarcinată de vreo doi ani. Cumva am intrecut elefantul la gestație. Sunt însărcinată de vreo doi ani și nu mai nasc.
Ce sarcină încăpățânată. Eu nu am voie să fiu grasă, Andreea Mantea este grasă, are burtică, șunculiță, kilograme în plus, dar nu este însărcinată. Este o bucurie pe care aș spune-o eu dacă aș fi, credeti-mă.(…) De doi ani încoace, mă de doi ani…nu, nu sunt, sunt doar grasă”, a spus Andreea Mantea pe Instagram, în urmă cu ceva timp.