Andreea Ibacka este soția celebrului prezentator Cabral Ibacka care în urmă cu câțiva ani a trecut prin niște momente foarte grele. Vedeta era suspectată de cancer la sân.
Andreea are mereu zâmbetul pe buze și este o fire optimistă, dar precum toate lumea a trecut și ea prin momente dificile. Vedeta a povestit cu sinceritate afecțiunile neplăcute cu care s-a confruntat.
Soția lui Cabral Ibacka a povestit experiența sa cu cancerul la sân.
„ Acum câțiva ani am fost suspectă de cancer la sân, un moment greu de gestionat din punct de vedere emoțional. Și mi-a rămas clar în minte faptul că povara anunțatului părinților era la fel de mare ca șocul bolii în sine.”, explică Andreea Ibacka, pentru Fanatik.
Andreea Ibacka a ținut totul secret, pe parcursul investigațiilor făcute de cei mai buni doctori.
„ Nu am mai vorbit public pe acest subiect, deși înăuntrul meu a fost furtună și aș fi simțit uneori nevoia să urlu. Am avut norocul de a ajunge pe mâinile celor mai buni specialiști, m-am și operat (vreo 20 oameni mi-au fost alături la spital atunci când m-am trezit), iar biopsia a infirmat temerile. Sunt foarte norocoasă, iar de atunci am rămas cu un obicei excelent. Prevenția e nelipsită.”, a mai adăugat vedeta, potrivit aceleiași surse.