În anul 2013, Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu au decis să pună punct mariajului lor. Cei doi au împreună doi copii, o fată pe nume Eva și un băiat pe nume Petru. La scurt timp de la separare, cei doi și-au deschis mai multe procese, legate partaj, dar și de pensia alimentară a celor doi copii.
Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu, fostul ei soț, s-au judecat aproape zece ani pentru partajul divorțului pronunțat în 2013. De abia acum, cele două vedete au reușit să își încheie socotelile.
De când s-a pronunțat divorțul, Andreea Bereleanu și Andrei Zaharescu s-au războit ani întregi prin tribunale, pentru a rezolva situația partajului și bunurilor comune din timpul căsătoriei. Cel mai recent proces dintre cei doi foști soți a fost referitor la partajul bunurilor pe care le aveau în comun în timpul căsniciei și la lichidarea regimului matrimonial. Se pare că Andreea Berecleanu a pierdut acest proces.
„Respinge cererea principală, ca prescrisă. Respinge cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Respinge capătul subsidiar al cererii principale, ca rămas fără obiect. Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate”, a fost decizia magistraților, conform ego.ro.
Andreea Berecleanu a mărturisit că nu știa că procesul a ajuns la final și că magistrații au decis în favoarea fostului ei soț.
„Nu știam (că s-a dat sentința, n. red.), probabil trebuie să mă informeze avocatul. Dar nu mă interesează. A trecut prea mult timp, probabil de aceea s-a prescris. Lucrurile s-au schimbat de atunci, viața s-a schimbat, de aceea nici nu am urmărit subiectul, se ocupă avocații”, a declarat Andreea Berecleanu pentru fanatik.ro.
View this post on Instagram
Cele două vedete au divorțat în 2013 după ce, explica prezentatoarea TV, relația dintre ei devenise una în care nu se mai simțea bine.
„La un moment dat, în familia în care eram, în structura în care eram, nu se mai râdea şi asta a fost un semnal de alarmă important”, spunea vedeta TV cu ani în urmă.
În ultimii 9 ani, între Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu au avut loc mai multe procese, majoritatea legate de partaj, iar cel mai nou termen arată că prezentatoarea a primit o veste proastă din partea magistraților.
Mai exact este vorba despre banii pe care i-ar fi investit într-o firmă pe care o aveau atunci când erau căsătoriți. Partajul celor doi a fost încurcat de firma pe care o aveau împreună în timpul căsniciei și care acumulase datorii în urma unui credit de 80.000 de euro, potrivit FANATIK.ro.
Având în vedere că firma a dat faliment, Andrei Zaharescu s-a înscris la masa credală și a primit suma de 127.675 de lei după vânzarea bunurilor firmei și plata creditului. Cu toate acestea, banii recuperați după falimentul firmei nu i-ar fi împărțit cu Andreea Berecleanu.