Andreea Bănică, dezvăluiri dureroase. Dramele din copilărie nu-i dau pace nici acum artistei: „Știam că vine, îl auzeam”
În vârstă de 45 de ani, Andreea Bănică se numără printre cele mai apreciate artiste din România. De curând, cântăreața și-a deschis sufletul și a vorbit despre marea durere a vieții ei.
Invitată în cadrul podcastului Ilincăi Vandici, vedeta a dezvăluit că a avut parte de o copilărie traumatizantă.
Andreea Bănică, despre cea mai traumatizantă experiență a sa
Se pare că aceasta nu poate uita nici acum teroarea prin care a trecut când era mică. Tatăl, violent din cauza băuturii, o făcea să sufere cumplit și pe vedetă, și pe mama sa.
„El a dezvoltat o pasiune pentru băutură și de aici au plecat toate necazurile în casă și în familie, cu bătăi, cu plecări de acasă, cu mama prin parcuri, cu ascunzișuri prin verdețuri, cu căutări, cu poliție. Erau niște momente groaznice. Era și bolnav, avea un vas de sânge la cap care nu lăsa creierul să se oxigeneze și de asta avea interzis alcoolul, iar el tocmai asta făcea. A început să bea din cauza faptului că a pierdut o afacere importantă”, a povestit Andreea Bănică în podcastul Ilincăi Vandici.
De asemenea, Andreea Bănică a povestit că prefera să se ascundă de acesta, deoarece el obișnuia să vină beat acasă.
„Știam că vine, îl auzeam că de la etajul 1 până la 4 fiind foarte mare ecou la cum erau făcute blocurile, auzeam cum ne înjură și cum ne face, noi care eram, pe mine, pe mama mea și pe sora mea. Noi care eram sfintele sfintelor. El așa ne-a crescut. Am avut parte de toată libertatea din lume, ne făcea cu ou și cu oțet pe mine și pe mama, auzeau vecinii, îmi era atât de rușine și mă gândeam: Doamne, ce-o spune vecinul? Tanti Coca, tanti nu știu care. Aveam 15-16 ani”, a mai spus artista.
Andreea Bănică regretă că nu-și mai poate petrece sărbătorile alături de părinți
„Mi-aș dori acel Crăciun în care măcar o dată să îi mai am pe ai mei. Aveam 21 când a murit tatăl meu și 23 când a murit mama mea. Între a murit bunicul. (…) Câțiva ani m-am cufundat în muncă și m-am mințit pe mine că sunt bine, și a fost bine până la urmă. (…)
Când începe decembrie, îmi lipsesc ei, deși am cea mai frumoasă familie și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. (…) Dar prin asta trec de sărbători, de Crăciun, de Paște, Sfântul Andrei nu îți spun cum e pentru mine. (…) Eu stau să îmi veghez copiii, dar pe mine nu mă mai veghează nimeni. (…) Am înțeles demult ce înseamnă să fii singur pe lume”, a declarat Andreea Bănică în emisiunea La Măruță, de la PRO TV, în urmă cu câțiva ani, notează click.ro.