Andra și Smiley lansează o piesă împreună: „Doar vina ta”

Andra și Smiley lansează o piesă împreună: „Doar vina ta”

 După 20 de ani de prietenie, apeciații soliști Andra și Smiley lansează o primă piesă împreună.

„Doar vina ta” se numește melodia celor doi care deține deja și un clip oficial în care Andra joacă rolul unei tatuatoare profesioniste iar Smiley al unui designer vestimentar.

Versurile piesei și muzica sunt semnate de Smiley și Șerban Cazan.

Melodia este o co-producție Andra Records și HaHaHa Production.

O piesă cu dedicație pentru Andra

„Este o piesă pe care am compus-o cu dedicație pentru Andra, nu este prima făcută de mine pentru ea, însă este prima pe care o cântăm împreună.

Ne dorim de mult timp să scoatem o piesă amândoi și iată că momentul acesta mult așteptat a venit acum, după 20 de ani de prietenie și proiecte comune.

Andra a cântat cu SIMPLU, noi doi facem de atâta timp «Românii au talent», am lucrat împreună la «Vocea României» și la alte producții și tot căutam momentul potrivit pentru o piesă a noastră și iată că acum apare «Doar vina ta», care sperăm să cucerească”, povestește Smiley.

Clipul piesei „Doar vina ta”, în care apar în rolurile principale actorii Ștefan Iancu și Daria Pentelie, cu palmares în teatru, producții tv și film românesc și internațional, este regizat de Iulian Moga.

„Doar vina ta” este povestea de dragoste

Andra feat. Smiley – „Doar vina ta”, este povestea frumoasă de dragoste în nuanțe senzuale și pecetetluire inevitabilă ca familie.

„E despre dragoste și fericire. Despre o dragoste pură, despre persoana cu care te simți complet atât dimineața la cafea, cât și seara când ajungeți acasă și vă uitați la film. Este despre momentul acela în care realizezi că îți dorești mai mult de-o viață cu omul de lângă tine. Când am înregistrat-o, am plâns, nu mi s-a mai întâmplat asta până acum. «Doar vina ta» este o melodie pe care o vei simți și asculta și tu cu nodul în gât și lacrimi în ochi”, mărturisește Andra.

Mesajul tatuat în clip

„O viață n-o să ne-ajungă, vreau două neapărat” – apare tatuat de mâna Andrei pe corpul personajului principal masculin, pregătit să-și surprindă partenera cu o cerere în căsătorie.

„Atunci când mi-e bine, e doar vina ta / Când eu nu știu dansul, tu schimbi muzica / Nu știu ce m-aș face dac-ai dispărea / Tu ești lumea toată și lumea-i a mea” – sunt versurile refrenului co-producției Andra Records și HaHaHa Production, a cărei producție muzicală este semnată de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`