Andra recunoaște că a fost afectată de comentariile răutăcioase privitoare la silueta ei. Într-un interviu oferit acum ceva timp pentru revista VIVA!, soția lui Cătălin Măruță a povestit că mărimea hainelor devenise tot mai importantă pentru ea, în urma comentariilor făcute de oameni.
Vezi această postare pe Instagram
La un moment dat, Andra avea senzația că, dacă e cântăreață, trebuie să poarte numai XS la haine și doar costume de baie.
A înțeles însă repede că oamenii o apreciază, de fapt, pentru cine este ea. Deși se numără printre puținele vedete care nu au apelat la intervenții estetice, nu exclude această variantă pe viitor.
„Am avut senzația la un moment dat că, dacă sunt cântăreață, trebuie să port XS la haine și să apar numai în costum de baie. Mi-am dat seama repede, din fericire, că oamenii mă apreciază pentru cine sunt eu și cum sunt eu, chiar dacă nu sunt un fotomodel de 1,80 m înălțime și 49 kg. (…)
Nu îmi place să mă compar cu alte femei, cred că putem fi frumoase în multe feluri și este important să fim sănătoase și să avem grijă de noi. Așa că am lăsat de mult în urmă grijile legate de „ce o să zică lumea?”, a declarat Andra, pentru Viva.ro.
Deși a rămas una dintre puținele vedete din România fără intervenții estetice, Andra sușține că acest lucru s-ar putea schimba.
„Eu am fost afectată de comentariile răutăcioase, recunosc, dar nu foarte serios, pentru că știu cine sunt și nu cred că pot să fiu pe placul tuturor”
„Nu știu dacă voi fi pentru totdeauna persoana fără intervenții estetice, dar deocamdată recunosc că aș evita medicii și orice intervenție, chiar și neinvazivă. Sunt speriată de proceduri, de injecții, de orice. Aș vrea să evit durerea fizică pe cât posibil. Poate mă voi răzgândi cândva, nu știu”, a spus artista.