Anca Țurcașiu, despre dietă și viciile pe care le are: „Un pahar cu vin roșu sec, din când în când, se adaugă la plăcerile mele nevinovate”

Publicat: 04 05. 2023, 11:39
Anca Țucașiu a descoperit „elixirul tinereții”. Foto: Facebook/Anca Țurcașiu.

Sunt aproape patru decenii de când cântă pe scena teatrului, pe micul și pe marele ecran, iar în tot acest timp Anca Țurcașiu s-a reinventat permanent, fiind una dintre cele mai fresh și carismatice prezențe din showbiz.

Se simte fabulos la 53 de ani și consideră că e într-o formă maximă a corpului, a minții și a sufletului

Nu mai ține diete agresive iar ca să se mențină în formă, Anca Țurcașiu ia două sau trei mese pe zi, dar cu mare atenție. Folosește combinații corecte de alimente: proteine plus legume. Proteine însemnând ouă sau pește.

„Mănânc salate multe, mult verde în farfurie, fără ulei, fără grăsimi. Am eliminat lactatele, carnea, carbohidrații ca să păstrez o formă a corpului şi kilogramele pe care mi le doresc. Fac în fiecare zi o oră de sport pentru tonifiere musculară”, spune artista, într-un interviu pentru Viva.

Anca Țurcașiu a vorbit deschis și despre viicile sale: „Am fost fumătoare toată viața, deci nu sunt perfectă. Ar trebui să elimin asta, știu. Un pahar cu vin roșu sec, din când în când, se adaugă la plăcerile mele nevinovate.”