Anca Țurcașiu a vorbit despre iubitul ei. L-a cunoscut în urmă cu 20 de ani

Anca Țurcașiu a vorbit despre iubitul ei. L-a cunoscut în urmă cu 20 de ani
Sursa foto: Instagram - @ancaturcasiu

Anca Țurcașiu a divorțat de Cristian Georgescu, în urmă cu 4 ani, dar artista are o viață foarte fericită, mai ales că are o relație nouă. Chiar dacă vrea să își țină iubitul departe de lumina reflectoarealor a oferit câteva detalii despre el.

Artista se simte iubită

Anca Țurcașiu și iubitul ei se cunosc de 20 de ani și la început nu au fost nimic mai mult decât prieteni. Apoi, după ce artista a divorțat, au decis să încerce să formeze un cuplu. Ea spune că se simte iubită și că viața ei s-a schimbat în bine de când este cu el, conform Click.

„E suficient să se știe că iubesc și sunt iubită. E suficient să se știe că împărțim împreună fiecare zi plină de iubire, de bucurie, de fericire, de lucruri pe care le facem împreună. Călătorim foarte mult, râdem, cântăm, ne iubim, dansăm în fiecare zi, avem ritualuri de a face din fiecare zi care ne-a rămas pe Pământ cea mai frumoasă zi din viața noastră.

Suntem prieteni de foarte mulți ani, vreo 20, și n-am fi crezut niciodată că vom ajunge să fim împreună. Fiecare și-a construit propria familie. Între timp, am divorțat amândoi și ne-am regăsit, rămânând prieteni, într-o altă formă, poate trimiși unul către celălalt, de undeva de sus, pentru a ne conecta în alt fel decât am făcut-o până acum, pentru că fiecare dintre noi avea nevoie de un partener așa cum este celălalt. Ne completăm extrem de frumos…”, a declarat Anca Țurcașiu.

Cum se simte artista

Artista a mai transmis că gesturile pe care iubitul ei le face o surprind într-un mod plăcut și mai spune că nu a avut parte de asemenea afecțiune, grijă, atenție și romantism înainte.

„E prima oară când simt cu adevărat că am alături un bărbat care este atent, grijuliu, care nu mă lasă să fac nimic, care are o grijă de mine și o atenție nemăsurate, cu care fac absolut totul împreună, extrem de tandru, de romantic. Nici nu știu să gestionez atâta atenție care vine către mine și atâta grijă, pentru că, în toată viața mea, eu am făcut mult mai mult din lucrurile pe care ar fi trebuit să le facă alții în jurul meu”, a mai adăugat vedeta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`