Anca Serea, în lacrimi la TV / Ce i-a provocat emoție vedetei

Anca Serea, în lacrimi la TV / Ce i-a provocat emoție vedetei
Foto: captura video

Anca Serea a avut parte de emoții puternice, chiar în direct la TV.

Aceasta și-a amintit de copilărie.

Anca Serea, în lacrimi la TV

Anca Serea a trăit emoții puternice când și-a amintit de copilăria ei, de fratele ei, de învățătoare și de toți cei dragi.

Cu zâmbetul pe buze, Anca Serea a pășit în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță. Prezentatorul a așteptat-o pe soția lui Adi Sînă cu o cutie roșie, în care se ascundeau cele mai prețioase amintiri ale vedetei. Mai multe fotografii vechi au emoționat-o pe Anca Serea până la lacrimi.

Una dintre poze i-a trezit cele mai frumoase amintiri. E vorba de o fotografie cu ea în copilărie. „Chiar că surprize. Stai să-mi revin. Știi de ce plâng? Am crezut că nu mai am aceste poze. Nici nu știu dacă se înțelege ce spun. Asta e o poză pe care am făcut-o în fața casei bunicilor mei care nu mai sunt.

Cred că e singura poză pe care o am. Nici nu mai știu, cred că eram până în clasa I”, a spus vedeta, potrivit Libertatea.

Vedeta a fost surprinsă de diriginta ei

Mai apoi, vedeta a fost surprinsă, căci diriginta ei și-a făcut apariția în platoul emisiunii de la Pro TV. „Deci chiar m-ai emoționat, sincer. Vai, nu cred. Doamne, sunteți neschimbată. Deci nu cred că ați venit. Iertați-mă că plâng, dar sunt superemotivă”, a mărturisit Anca Serea în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Fosta dirigintă, numită de vedetă „doamna Bibica”, a spus că aceasta era o elevă timidă, care nu se afirma.

„Vai, Ancuța, nu-mi vine să cred că am venit. Să ții tu minte că toți te-am iubit și te-am apreciat. În clasa a 6-a a fost singura dată când a luat premiul 2, în rest avea doar locul 1”, a declarat profesoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:10 - Patru persoane sancționate după ce și-au fotografiat buletinele de vot
10:06 - 4 obiceiuri care te pot ajuta să reduci riscul de apariție a cancerului
10:04 - Tomac, după ce Călin Georgescu a ajuns în finala prezidențială: Rusia a făcut o mutare agresivă. Instituțiile europene să înțeleagă urgent ce se întâmplă în Europa și cine ne sugrumă democrația
09:49 - Premieră istorică la alegerile prezidențiale. PSD s-ar putea să nu aibă candidat în turul doi
09:37 - Cum vede presa internațională situația alegerilor prezidențiale din România, după ce Călin Georgescu a intrat în turul doi. „Candidatul pro-rus se impune în scrutinul prezidențial din România Europa”
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică