Anamaria Prodan s-a enervat, după ce Poliția a stabilit că Reghecampf nu i-a furat banii și bijuteriile: „Se bucură că își vinde familia și apare pe prima pagină”
Anamaria Prodan a primi vești triste. Oamenii legii au examinat plângerea impresarei și au ajuns la concluzia că Laurențiu Reghecampf nu i-a furat bijuterii. Ex-partenera antrenorului este de părere că ex-antrenorul își vinde familia pentru a apărea pe prima pagină a ziarelor.
Anamaria Prodan, supărata foc pe Laurențiu Reghecampf
„Nu mă interesează. Sunt la partidul pe care îl conduc, nu mai am timp de prostiile lui. Eu sunt Anamaria Prodan, avocații mei vorbesc în instanță. El e prea mic să gândească, să-și dea seama. Se bucură că își vinde familia și apare pe prima pagină.
Nici măcar nu știu când sunt termenele, avocații se ocupă de așa ceva. Cât despre bunuri, legea din România spune că ai jumătate din tot ceea ce se face în timpul căsniciei. E greu pentru astfel de oameni care nu au Dumnezeu să înțeleagă.
E greu pentru cei ce au făcut școala pe scări să înțeleagă că, în timpul căsniciei, tot ceea ce se agonisește se împarte jumate-jumate.
Nici nu mai contează, să țină ceasurile și, la vremea potrivită, va înapoia copiilor lui jumătate din ceea ce a furat. Reghe a dovedit, de-a lungul timpului, că nu are minte.
E greu să înțelegi unele lucruri. Acum îl folosesc toți. Așa a fost el mereu. Dacă nu existam, azi nu auzeai de el, căci îl îngropau cei ce-l folosesc și se distrează pe seama lui.
Este jenant că își pune furturile pe prima pagină. Când se vor liniști toate apele, familia mea va face o scrisoare oficială în care va explica toată situația, alături de avocații noștri.
Cât despre bunurile comune, dobândite în timpul căsătoriei, l-aș pune să citească puțin. Așa spune legea”, a afirmat Anamaria Prodan pentru Playtech.
Reghe nu este vinovat
“Cu privire la bunurile menționate în plângere, arată faptul că acestea sunt bunuri comune ale familiei, nu le-a sustras, întrucât sunt căsătoriți legal.
Cu referire la ceasurile menționate în plângere, arată faptul că nu le mai are în posesie, acestea fiind ceasuri bărbătești, cumpărate de el și a dispus de ele așa cum a dorit, deține documente de proveniență pentru acestea, respectiv extrasele bancare de cont de unde s-a făcut plata pentru ele.
În referire la bijuterii, acestea nu sunt individualizate în plângere decât generic, acestea nu au ajuns niciodată în posesia sa”, a declarat Laurențiu Reghecampf, citat de cancan.