Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, Ana Pandeli, iubita lui Codin Maticiuc a mărturisit că a fost criticată.
Ana Pandeli a luat atitudine și a explicat că își crește copiii după cum crede ea că e mai bine.
Ana Pandeli și Codin Maticiuc au două fetițe, Smaranda e fata cea mare, iar Ilinca e mezina. Dintr-o altă relație, ea e și mama unui băiețel. De curând, în mediul online, iubita lui Codin Maticiuc a fost criticată.
Ea a publicat un mesaj primit recent în care e sfătuită să nu își învețe copilul în brațe. Imediat a reacționat, a distribuit o fotografie în care o ține pe mezina Ilinca în brațe și spune că ea va continua să îți țină în brațe fetița cât consideră ea. „«N-o mai ține în brațe, că așa o obișnuiești», scrie Libertatea.
„Perfect atunci, că eu aș trăi doar cu ea în brațe și pare că nici ea nu este mai fericită în alt loc”, a scris Ana Pandeli în descrierea fotografiei.
Ulterior, Ana Pandeli a revenit, a distribuit o altă fotografie, de data aceasta o are în brațe pe fiica Smaranda. „Singura nefericire a dimineților e că nu am 6 mâini”, a mai transmis Ana Pandeli.