Cunoscută influenceriță în mediul online tremură pentru propria libertate, după ce a fost prinsă la volan sub influența băuturilor alcoolice și a unor substanțe interzise.
Zilele trecute, după ce a scăpat de măsura controlului judiciar, Ana Morodan a luat o decizie radicală, conștientă de problemele cu care se confruntă.
A luat decizia să meargă la o clinică de recuperare din afara Capitalei, însă, la momentul respectiv, ar fi încălcat condițiile eliberării. Totuși, săptămâna trecută, tânăra cu aproape 500.000 de urmăritori pe Instagram a obținut o victorie mare.
Potrivit surselor Cancan, ar fi scăpat măsura controlului judiciar și s-ar fi internat, fără să ezite, la Centrul Medical „Laura Cătană”.
Spitalul de psihiatrie este ridicat în Pianu de Jos, județul Alba, și este unul dintre cele mai bune de profil din România. „Contesa digitală” ar fi avut, însă, și o condiție.
Ar fi solicitat o cameră single, în condițiile în care clinica este plină ochi. Într-un final, doleanța ei a fost îndeplinită, dar și prețul este unul pe măsură.
Pentru a se recupera în cele mai bune condiții, tânăra ar plăti nu mai puțin de 550 de lei (110 euro) pentru fiecare zi pe care o petrece în unitatea medicală.