Amber Heard, noi acuzații împotriva lui Johnny Depp. „Mi-era teamă să nu mă omoare”
De la divorțul din 2016, Amber Heard și Johnny Depp sunt într-un continuu război. Săptămâna aceasta, actrița a fost chemată în instanță pentru a depune mărturie în cadrul procesului intentat de fostul soț împotriva News Group Newspapers (NGN) și a editorului Dan Wootton.
Scandalul dintre Amber Heard și Johnny Depp continuă
Actrița Aquaman l-a acuzat pe fostul ei soț, Johnny Depp, de violență fizică și abuz verbal. Acesta a negat acuzațiile și a intentat proces pentru a demonstra acest lucru.
Actorul a intentat proces împotriva News Group Newspapers (NGN) și a editorului Dan Wootton, după ce tabloidul The Sun ar fi publicat în 2018 un articol descriindu-l pe actor ca fiind un soț abuziv, potrivit Elle.
Prin intermediul unei declarații scrise, PA Media susține că Amber Heard l-a acuzat pe Johnny Depp de abuz fizic și verbal, mai exact „țipete, înjurături, amenințări, lovituri cu pumnii, cu picioarele, cu capul și cu palmele și sufocări”, precum și „un comportament extrem de manipulant și intimidant”.
„Când spun că era un om întunecat, mă refer că avea un mod foarte violent și întunecat de a vorbi – despre relația noastră vorbea mereu ca fiind moartă sau vie și îmi spunea că moartea ar fi singura cale de a părăsi relația. Unele incidente erau atât de severe încât mi-era teamă să nu mă omoare, fie intenționat, fie poate pierzând controlul și mergând prea departe. M-a amenințat de multe ori cu moartea, în special spre finalul relației”, a declarat Amber Heard, potrivit PA Media.
Amber Heard susține că Johnny Depp o acuza frecvent de infidelitate
Doar mărturiile lui Amber Heard ar putea dovedi nevinovăția editorului publicației The Sun, pentru articolul din 2018, lucru pe care cotează și acesta. Însă, Johnny Depp neagă complet acuzațiile.
De asemenea, Amber Heard a mai declarat că Johnny Depp era foarte posesiv și că o acuza frecvent de infidelitate și avea porecle pentru fiecare bărbat cu care credea el că fosta soție îl înșală. Printre aceștia se numărau diverși actori cu care Amber Heard își petrecea timpul pe platourile de filmare sau cu care vorbea în timpul castingurilor.
„M-a acuzat că aș fi avut aventuri cu toți colegii mei de platou, film după film: Eddie Redmayne, James Franco, Jim Sturgess, Kevin Costner, Liam Hemsworth, Billy-Bob Thornton, Channing Tatum; chiar și colege de platou, precum Kelly Garner”, spune actrița, așa cum apare pe E! News.
„Mă acuza că îl înșelam și cu celebrități cu care doar mă întâlnisem la casting, ca Leonardo DiCaprio. Mă batjocorea mereu cu asta – mai ales când era beat sau drogat – și avea porecle jignitoare pentru fiecare coleg de platou pe care îl considera o amenințare sexuală”, mai continuă ea în declarația scrisă ca martor. „De exemplu, Leonardo DiCaprio era „cap de dovleac”, Channing Tatum era „cap de cartof””.
În acest context, Channing Tatum a declarat pentru aceeași publicație că afirmațiile actriței sunt „complet lipsite de sens și absolut neadevărate”.