Alina Vidican l-a „trădat” pe Borcea: şi-a găsit un alt milionar cu care se mărită (FOTO)
Alina Vidican (37 de ani), fosta soţie a lui Cristi Borcea, alături de care are doi copii, s-a stabilit în Statele Unite. Femeia s-a îndrăgostit, peste Ocean, de un milionar american de origine braziliană, Claude Senhoreti, pilot de curse și fondatorul mai multor companii.
Iubirea este atât de mare, încât amorezii au şi stabilit data nunţii. „Ne vom căsători foarte curând și suntem foarte încântați! 26 august, anul acesta! Alina se ocupă cu o companie de organizare de nunți de tot ce este nevoie și sunt sigur că va fi minunat. Luna de miere va fi hotărâtă în curând, nunta este la mijlocul sezonului de curse, așa că poate fi chiar pe pistă. Glumesc cu asta, că dacă cer așa ceva că mă va ucide”, a declarat Claude, iubitul milionar al Alinei Vidican„, a declarat Claude, iubitul milionar al Alinei Vidican, pentru Fanatik.ro.
S-au cuplat datorită bolizilor
Pe amândoi îi leagă pasiunea pentru automobile. ”Ne-am întâlnit acum mai bine de patru ani la deschiderea Porsche Tower din Miami. Am văzut-o pe Alina de departe, nu a fost greu să o văd, ea era cea mai înaltă de acolo și cea mai frumoasă din tot locul. M-am apropiat de ea, dar era foarte rezervată. Dar când am început să vorbesc despre mașini, lucrurile s-au îmbunătățit. În acea noapte, a trebuit să plec devreme pentru a sta cu copiii mei, dar a doua zi, la 6:30 dimineața, i-am trimis un mesaj și am invitat-o la un brunch din ziua aceea. Atunci ne-am dat seama că ne îndrăgostim unul de celălalt, pentru că avem atât de multe în comun. Am decis să fim discreți până când ne-am hotărât să ce căsătorim”, a mai spus bărbatul. Sursa foto: Instagram