Alina Eremia și Edi Barbu își doresc să devină părinți: „Fie ce o fi, băiat să fie”

Alina Eremia și Edi Barbu își doresc să devină părinți: „Fie ce o fi, băiat să fie”
Sursa Foto: Instagram/ @alinaeremia

De peste șapte ani de zile, Alina Eremia formează un cuplu cu antrenorul de fitness Edi Barbu și preferă să rămână discreți. În vârstă de 30 de ani, artista recunoaște că ea și partenerul său au o legătură specială, ba chiar a învățat-o să iubească tot în jurul său.

Cei doi intenționează să devină părinți în viitorul apropiat

După ce a participat la avanpremiera filmului „Tati Part-Time”, produs de BRomania, vedeta a oferit un interviu în care a vorbit despre faptul că ea și iubitul său își doresc să devină părinți în următorii ani.

Întrebată dacă se vede mamă în următorii patru sau cinci ani, Alina Eremia a spus: „Mă văd și mai devreme, de ce să mai aștept atât, vrei să ajung la 40 de ani? Ne dorim într-un an, doi, să se întâmple lucrul ăsta. Este planul de scurtă durată”.

Cât despre ceea ce-și dorește, ea a precizat: „Înclin spre fetiță. Dar vorba lui Edy, «fie ce o fi, băiat să fie».”

După ce a vizionat filmul, aceasta a vorbit și despre cum vede ea experiența de a avea un copil.

„Au fost secvențe în care am zis «Doamne, Dumnezeule, așa e?!». Dar așa cum spunea și unul dintre personaje, e nevoie doar de câteva secunde să te uiți în ochii lor, ca să se șteargă toate amintirile urâte. Eu chiar cred în lucrul ăsta, dar în rest «Doamne, Dumnezeule!»”, a mai spus Alina Eremia, notează cancan.ro.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Alina Eremia (@alinaeremia)

Relația dintre Alina Eremia și Edi Barbu este din ce în ce mai bună

În cadrul unui alt interviu Alina Eremia a specificat că sentimentele dintre ea și partenerul său nu s-au schimbat odată cu trecerea anilor, ba mai mult, iubirea dintre ei evoluează spre bine.

„Nu se disipează. Mi se pare că evoluează și e absolut firesc. Ar fi puțin dubios dacă nu s-ar întâmpla asta. Important e să evolueze în paralel și noi, ca oameni, să evoluăm în paralel. Dacă nu, atunci se întâmplă tot felul de rupturi.

Noi creștem împreună și ne iubim foarte mult, în primul rând ca oameni, adică eu îl iubesc pe el, omul. Și cred că dacă baza e una foarte solidă, nu cred că restul are cum să fie clătinat”, a mai susținut vedeta pentru cancan.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`