Alina Eremia este una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică ușoară din România. Artista se bucură de succes pe plan profesional, iar de-a lungul timpului a colaborat cu mai mulți artiști renumiți.
Alina Eremia a muncit foarte mult pentru a ajunge la nivelul la care este în prezent, iar recent, artista a dezvăluit că a suferit la un moment dat de depresie, din cauza industriei în care activează, în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.
Alina Eremia a povestit peste ce probleme a dat la un moment dat în cariera ei muzicală. În urmă cu câțiva ani, artista a dezvoltat o afecțiune, care nu a putut fi vindecată timp de trei luni, din cauza presiunii și competiției cu colegii ei de breaslă.
„Faptul că am pus atât de multă presiune pe mine, mi-a dezvoltat acum 3-4 ani o urticarie alergică, foarte nasoală, eram plină de bube din cap până în picioare. Chestia asta a durat vreo trei luni, nu exista vreun tratament. Era pe fond nervos, faptul că nu eram eu ok cu mine și că erau atâtea probleme care trebuiau să fie rezolvate. Trebuiau concluzionate și să înțeleg eu mai multe despre mine, iar când am acceptat totul, am zis ”, a mărturisit Alina Eremia, tot în cadrul aceluiași podcast.
Alina Eremia a mai declarat că „A fost un moment cam acum trei ani, când aș fi vrut să iau o pauză. Și nu pentru că nu îmi mai doream, ci pentru că eram într-un punct la nivel personal, în care am nevoie să trec într-o altă etapă.
Chestia asta automat se reflecta și în muzica mea, dar aveam puțin nevoie să stau departe de tot haosul, de toată nebunia, ca să pot să caut în alte locuri în care nu am mai căutat. Ieșea din discuție să renunț la muzică, dar voiam să mă redescopăr. Cel mai important este să ai tăria aia de caracter, să faci lucrurile dificile.”, a declarat Alina Eremia, în podcast.