Alina Ceușan a născut cel de-al doilea copil. Cine a făcut marele anunț în locul vedetei

Publicat: 08 08. 2024, 17:38
Sursa foto: Instagram - @alinaceusan

Alina Ceușan, în vârstă de 32 de ani, a devenit mamă pentru a doua oară joi, 8 august. Vedeta a născut o fetiță perfect sănătoasă, iar marele anunț a fost făcut de buna ei prietenă, Andreea Popescu.

Vedeta a avut un travaliu de peste 8 ore

Din primele ore ale dimineții, Alina Ceușan a început să simtă contracții puternice și s-a prezentat la o unitate medicală, unde a rămas sub supravegherea doctorilor. După un travaliu de opt ore, vedeta a născut o fetiță perfect sănătoasă, potrivit cancan.ro. 

Fosta concurentă de la Asia Express și-a informat constant urmăritorii despre evoluția nașterii. După ce a anunțat că va fi mamă pentru a doua oară, aceasta a rămas la fel de activă pe rețele sociale. Și-a filmat vizitele medicale, dar și pregătirile pentru venirea pe lume a fetiței sale.

În această dimineață, vedeta le-a arătat fanilor cum au decurs ultimele pregătiri înainte de naștere și le-a dezvăluit că abia așteaptă să își cunoască fiica.

„Am avut contracții reale de duminică. Iată-l pe Raul, mai stresat decât mine, pentru că mergem la spital. Am făcut toate testele necesare. Ne pregătim încet de intervenție. Sunt niște contracții, de duminică au început să fie mai puternice și azi noapte la fel. M-am foit destul de mult. Nu îmi vine să cred că o s-o vedem așa de curând, nu îmi vine să cred că se întâmplă”, le-a spus Alina Ceușan fanilor de pe Instagram

Andreea Popescu a dat marele anunț

Deși Alina Ceușan își informa constant urmăritorii cu privire la sarcină, marele anunț a fost dat de către Andreea Popescu, buna prietenă a vedetei. „Am plâns de bucurie că astăzi s-a născut bebelina Alinei. Vă iubesc”, a scris fosta dansatoare.

În urmă cu patru ani, fosta concurentă de la Asia Express a adus pe lume primul ei copil. La acea naștere, influencerița a trecut printr-un travaliu de 12 ore și a născut prin cezariană.

„12 ore de travaliu, o oră de împins și o cezariană mai târziu… Vi-l prezint pe baby Rock Tisha. 15.09.2020, 4.44. Primele mele cuvinte pentru el: Deci tu ai fost în interior, în tot acest timp!”, a fost mesajul Alinei după ce a devenit mămică.