Alexandra Stan și George Pușcaș, cuplul momentului! / Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți

Publicat: 30 06. 2023, 13:29
Actualizat: 30 06. 2023, 14:10

Alexandra Stan și-a găsit o nouă iubire. Cântăreața a fost surprinsă recent, alături de atacantul Naționalei de fotbal, George Pușcaș, totul pornind de la întâlnirea la un eveniment monden, scrie Click.ro.

Alexandra Stan și George Pușcaș, îndrăgostiți în Mykonos

După ce a jucat pentru echipa națională a României în „dubla” cu Kosovo și Elveția din preliminariile pentru EURO 2024, George Pușcaș a „fugit” în Grecia împreună cu Alexandra Stan.

Cei doi se află, în aceste zile, în Mykonos, acolo unde solista s-a fotografiat, inițial, îmbrăcată în tricoul lui Pușcaș, iar apoi a publicat și poze în care apărea în brațele atacantului.

Povestea lor de dragoste s-a înfiripat chiar săptămânile trecute, la lansarea clinicii de înfrumusețare, unde Pușcaș este asociat cu colegul de la Națională, Ionuț Radu. Alexandra a venit la eveniment și le-a mărturisit jurnaliștilor Click.ro că este singură și își caută dragostea cu ardoare.

„Mi-aș dori o relație cu o persoană care să mă înțeleagă și să ne înțelegem bine, asta e important. Nu e focus pentru mine acum o nouă căsătorie”, a mărturisit solista.

Alexandra Stan, căsnicie sfârșită în doar două luni

Alexandra Stan a ajuns în fața ofițerului stării civile alături de Emanuel Necatu, în iunie 2021. Cununia lor a fost una secretă și a fost oficiată de Elena Lasconi, primărița orașului Câmpulung Muscel. Mirii au îmbrăcat costume naționale la ceremonie și păreau foarte fericiți împreună.

Înainte să o cunoască pe Alexandra Stan, George Pușcaș a avut, în schimb, o relație de lungă durată cu Fabiola Matiuță, o frumoasă brunetă care i-a fost alături încă de când atacantul a jucat la EURO U21 din 2019 găzduit de Italia și San Marino.