Alexandra Stan, propuneri indecente de la un bărbat / Cu ce se ocupă acesta și ce reacție a avut artista

Alexandra Stan, propuneri indecente de la un bărbat / Cu ce se ocupă acesta și ce reacție a avut artista
Sursa foto: Instagram/@alexandrastan

Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate vedete din România, iar mesajele admirative la adresa acesteia sunt numeroase în spațiul media.

Chiar și așa, unul dintre mesajele pe care le-a primit de la un fan a reușit să o indispună, scrie Click.ro.

Alexandra Stan, abordată pe Instagram de un bărbat misterios

Vedeta a postat pe contul său de Instagram o serie de mesaje pe care le-a primit de la un om de afaceri, pe nume Alex, în vârstă de 38 de ani, care i-a spus că „este puțin căsătorit” și care s-a lăudat cu o situație financiară foarte bună.

Acesta este dornic să o cunoască pe cântăreață, pe care o îndeamnă să își facă un cont fals, tocmai pentru a putea continua discuția.

,,Hai să începem cu dreptul, eu sunt Alex, 38 ani, București, puțin căsătorit. Conduc ceva companii în domeniul transportului. Locuiesc în zona de Nord, firma o am la periferie, unde am și garajul mașinilor. Pe scurt, că nu îmi place vrăjeala. Uite care e treaba, ești superbă și aș vrea să ne cunoaștem. Dacă tu consideri că merită să continuăm discuția, ar fi o plăcere. Îți poți face și un cont fals și continuăm acolo”, se arată în mesajul apărut pe pagina solistei.

Cum a reacționat vedeta

Alexandra Stan nu a trecut cu vederea cele întâmplate și a avut o reacție pe măsură.

,,Eu înțeleg, sunt sexy, îți place de mine, mă apreciezi, îmi dai o inimioară, dar să îmi spui că ești puțin căsătorit și ai tu companie de transporturi în nordul capitalei, unde și locuiești…Nu îți e rușine? Să zică mulțumesc că nu am pus contul lui acolo să vadă nevasta lui. Așa ar trebui să fac…Femeia e acasă, poate are și copii”, a adăugat Alexandra Stan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`