Alexandra Dinu nu are noroc în dragoste / Cum a fost afectată de ultima relație: „Am învățat că iubirea înseamnă…”
Fiind o fire discretă și rezervată atunci când vine vorba despre viața personală, Alexandra Dinu a trecut peste aceste detalii și a vorbit în public și despre experiențele pe care le-a avut în dragoste de-a lungul timpului.
Alexandra Dinu a fost împreună cu Adrian Mutu, însă după trei ani de căsnicie, cei doi au divorțat, deși au un copil împreună.
În 2005, actrița l-a cunoscut pe bancherul italian Carlo Cancellieri, cu care a fost împreună timp de doi ani, fiindcă în 2007 s-au despărțit.
Alexandra Dinu, despre relațiile de dragoste pe care le-a avut
Timp de patru ani, din 2008 până în 2012, Dinu l-a avut ca partener de viață pe Andrea Rizzoli Jr, un producător de filme în Italia, finalul poveștii lor de dragoste fiind unul trist, pentru că s-au despărțit.
Doi ani mai târziu, în 2014, blondina a încercat să mai ofere o șansă iubirii, moment în care l-a întâlnit pe Jeffrey Greenstein, un producător de film la Hollywood, președinte al Millennium Media. Norocul în dragoste nu a fost de partea ei nici de această dată, pentru că povestea s-a încheiat în 2021.
„Am învățat că nimeni nu este perfect și că, atunci când iubim, trebuie să avem toleranță și înțelegere pentru cel de lângă noi. Când ajungi să îi iubești și defectele, atunci e vorba despre dragoste. Am înțeles că nu poți schimba oamenii și că nici nu trebuie să încerci să o faci… nu e corect și nici nu vei avea succes în asta.
Am învățat că iubirea înseamnă, în primul rând, admirație și respect pentru celălalt și, cel mai important, iubirea nu e posesie. Cât despre dezamăgiri… nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Și nici dezamăgirile”, a spus Alexandra Dinu, potrivit Viva.
„Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită”, a mai adăugat blondina.