Al doilea tiraj al cărţii de memorii a prinţului Harry, „Rezervă”, va fi în librării din 20 ianuarie. Se pare că primul tiraj de 15.000 de exemplare s-a epuizat într-o zi, potrivit hotnews.ro.
Volumul de memorii al prințului Harry a fost publicat internaţional pe 10 ianuarie în 16 limbi.
2.000 de precomenzi a înregistrat cartea înainte de lansare, iar în ziua lansării s-au vândut peste 3.000 de exemplare în librării şi online, atât în format hardcover, cât şi în format digital.
Primul tiraj de 15.000 de exemplare a fost epuizat în timp-record, iar cărţile din cel de-al doilea tiraj, de 25.000 de exemplare, vor fi disponibile începând de vineri, 20 ianuarie.
Pentru prima oară, prințul Harry își spune întreaga poveste, relatându‑și viața cu o onestitate necruțătoare. Carte‑eveniment, „Rezervă” este plină de mărturisiri, dezvăluiri și lecții de viață cu greu învățate despre eterna putere a iubirii de a învinge suferința.
Cartea are un preţ de vânzare de 99 de lei în România.