Ahmad Jamal, celebrul pianist de jazz, a murit. Avea 92 de ani

Publicat: 17 04. 2023, 11:36
Ahmad Jamal a influenţat munca multor muzicieni, între care pe cea a trompetistului Miles Davis şi a pianistului McCoy Tyner, sursă foto: captură YT

Ahmad Jamal, celebru pianist de jazz, compozitor şi dirijor american, a murit la vârsta de 92 de ani, au anunțat duminică, 16 aprilie, mass-media franceze şi americane.

Ahmad Jamal a debutat în anii 1940, în timpul revoluţiei bebop

Văduva artistului, Laura Hess-Hey, a confirmat decesul său, potrivit The Washington Post.Fiica sa Sumayah Jamal a declarat pentru The New York Times că artistul suferea de cancer la prostată.

Ahmad Jamal a influenţat munca multor muzicieni, între care pe cea a trompetistului Miles Davis şi a pianistului McCoy Tyner.

Ahmad Jamal – născut Frederick Russell Jones la Pittsburgh şi care s-a convertit la islam în 1950 – a primit multiple recompense de-a lungul a şapte decenii de carieră.

El a fost desemnat cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor în Franţa în 2007 şi a obţinut un premiu Grammy pentru întreaga carieră în 2017.

Afro-american, el a debutat în anii 1940, în timpul revoluţiei bebop şi a continuat să atragă un public larg către jazz.

Stilul său este descris ca bazat pe surpriză, rupturi, folosirea pauzei, a accentelor romantice, cu o frază care este atât dinamică, cât şi lejeră.

The New Yorker, în articolul publicat cu ocazia lansării a mai multor înregistrări inedite, a declarat că, în anii 1950, „conceptul său muzical era una dintre cele mai mari inovații din epocă, chiar dacă originalitatea sa îndrăzneață nu a ajuns mulţi ascultători”.

Albumul „Ahmad Jamal at the Pershing: But Not for Me”, lansat în 1958, a marcat debutul succesului său. El a rămas mai mult de 100 de săptămâni în palmaresul Billboard, clasamentul american al celor mai populare melodii.

Potrivit The New York Times, a devenit unul dintre discurile instrumentale cele mai vândute în epocă. Au urmat alte zeci pe care Times le-a calificat drept „catalog plin de bijuterii”.