Adriana Bahmuțeanu face noi acuzații grave. Ce s-a întâmplat în noaptea înmormântării lui Silviu Prigoană: “Chiar i-am rugat pe cei de la Poliție”
Au trecut deja două săptămâni de când Silviu Prigoană a murit. Și iată că apar noi dezvăluiri despre înmormântarea omului de afaceri.
Noi acuzații la adresa fiilor lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu lansează noi acuzații la adresa celor doi băieți mai mari ai afaceristului și spune că i-ar fi sedat pe cei doi frați mai mici, adică pe copii ei. Bahmuțeanu a cerut autorităților să le facă minorilor teste fiziologice, însă a fost refuzată, potrivit Gândul.
„Este posibil orice. Chiar i-am rugat pe cei de la Poliție să ne pună un etilotest. Au refuzat, spunând că nu sunt în trafic, la volan. E vorba aici de o alienare parentală gravă, făcută de frații mai mari, în scop evident, financiar, patrimonial, de a le lua dreptul lor la avere și de a o administra ei”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu, la România TV.
Totodată, fosta soție a lui Prigoană a anunțat în urmă cu câteva zile că azi (luni), la prima oră, va merge la notar pentru a deschide succesiunea. În lipsa unui testament, cei patru frați vor ajunge, cel mai probabil, în instanță pentru împărțirea averii.
Dosarul de moarte suspectă este încă deschis, deși au trecut deja două săptămâni de la dispariția lui Silviu Prigoană. Zilele acestea urmează să iasă și raportul toxicologic, care va stabili dacă afaceristul a fost sau nu otrăvit.
Tot astăzi, la instanță se judecă ordonanța președințială prin care Adriana Bahmuțeanu cere ca cei doi copii minori să locuiască împreună cu ea.
Băieții Adrianei Bahmuțeanu refuză să locuiască cu mama lor
Momentan, băieții Adrianei Bahmuțeanu refuză să locuiască cu mama lor în apartamentul cu trei camere în care stă, aceștia fiind obișnuiți cu luxul din palatul tatălui: cinema, sală de jocuri, lift, restaurant japonez în curte, dar și o cabină de pază și piscină.
Amintim că celebrul om de afaceri Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, în timp ce se afla într-un restaurant din Bran, județul Brașov.