Adrian Mititelu Jr., fiul patronului de la FC U Craiova 1948, are o relație cu o fostă concurentă de la „Bravo, ai stil!”, iar lucrurile decurg perfect între cei doi, spun sursele Cancan.ro.
Fiul milionarului Adrian Mititelu a încercat mai multe relații serioase, însă acestea nu au trecut proba timpului. Totuși, de câteva săptămâni, „Prințișorul Craiovei” se iubește cu Andra Lotsopa, o fostă concurentă din prima ediție a emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D, iar relația merge perfect.
În ultimele luni, tânăra și-a mărit buzele, și-a injectat botox în pomeți și a mers la medicul estetician pentru implanturi mamare.
Andra Lotsopa, care seamănă izbitor cu Angelina Jolie, conduce bolidul de lux al lui Adrian Mititelu Jr, un frumos Lamborghini Urus, pe străzile Capitalei. De altfel, de ceva vreme, fiul milionarului din Bănie a fost văzut tot mai des prin București, în condițiile în care nu poate să stea departe de iubita sa.
Femeile frumoase nu sunt singura pasiune a lui Adrian Mititelu Jr, care a vorbit recent și despre obsesia sa pentru obiectele de valoare.
„Am mai multe ceasuri, sunt niște bunuri, până la urmă, dar, dacă nu ești pasionat, nu poți să-ți cumperi, oricât de mulți bani ai avea. Niciodată nu mi-a plăcut lauda, consider că fiecare își cumpără ce vrea, ce își permite, ce îi place. Eu îmi cumpăr un lucru dacă îmi place foarte mult. Mai am lucruri de valoare, dar cred că orice om are, în limitele sale. Nu îmi place să epatez, dar îmi place să port exact ceea ce mă reprezintă, fie că vorbim aici de bijuterii, haine, încălțări. Fiecare om are stilul lui. Așa și eu, am stilul meu și imaginea mea e fix așa cum vreau să fie”, a spus Adrian Mititelu Jr., într-un interviu pentru Cancan.