Lili Sandu și Silviu Țolu au o relație de mulți ani, în timpul pandemiei de coronavirus devenind și părinți pentru prima dată, moment în care viețile lor s-au schimbat complet.
De când a devenit mamă, vedeta a trecut prin multe schimbări, recunoscând public că primul an de maternitate pentru ea a fost unul cu o încărcătură emoțională foarte mare, căruia cu greu i-a făcut față.
De curând Lili Sandu a fost invitată la podcastul lui Cătălin Măruță unde a vorbit despre relația cu partenerul ei de viață, cât și despre încercări emoționale prin care a trecut după ce au devenit părinte.
„Nu îți înțelegi stările, e o responsabilitate care vine pur și simplu peste tine, că în alea nouă luni e frumos, mai dă cu piciorușul în burtică, îl ai cu tine, știi cum să îl protejezi. Plus că, învățată fiind să ai o relație de cuplu înainte să vină copilul, când vine copilul deja relația de cuplu practic nu mai există, e absentă, pentru că, iarăși, copilul e pe primul loc.
Și tu, ca femeie, te duci în jos și aștepți ca lucrurile să revină la normal. Nu te mai interesează, ești atât de obosit și nu ai timp, copilul tot cu tine vrea să stea. Și faptul că am declarat că mă spălam la două săptămâni pe păr, efectiv uitam, deci nu știam. Aveam momente când ziceam: «Astăzi trebuie să se întâmple». Nu aveam energie și mă gândeam: «Doamne, intru acum și spăl claia asta de păr, până îl usuc… Mai bine lasă-l acolo în coc»”, a povestit Lili Sandu, în podcastul lui Cătălin Măruță.
Mereu a vrut să fie o mamă bună pentru său și nu s-a mai pus pe ea pe primul loc.
„Eram epuizată și îmi doream să am timp pentru mine. Pentru că secretul ăsta e, o mamă dacă e fericită, copilul e clar fericit. Dacă o mamă are probleme și ajunge într-un burnout, cu siguranță acel copil nu va fi fericit. Cu siguranță, acțiunile mamei în cel mai important an al mamei și al copilului aduc repercusiuni asupra copilului. Atunci e foarte important să ai timp pentru tine. Ăsta e un secret”, a mai spus artista.
Lili Sandu și Silviu Țolu au reușit să găsească un echilibru și să mențină flacăra în relația lor.
„Nu mai ai timp și chiar dacă doarme copilul noaptea două ore, iar el vine și mă ia în brațe, zic: «Iubi, stai așa un pic, adormi». Aveai nevoie de afecțiune, bineînțeles, dar nu mai eram noi, clar, ca și cuplu. Nu mai eram noi, nebuni, cum ne știam. Schimbările s-au produs”, a mai spus aceasta.
View this post on Instagram
Lili Sandu a mărturisit că i-a fost destul de greu să facă față provocărilor de după nașterea fiului ei. Atât ea, cât și partenerul ei de viață își doreau un copil. Chiar dacă se vedeau părinți, primul an din viața fiului lor a fost destul de dificil pentru cei doi.
Vedeta a recunoscut că și-a găsit refugiul în alcool, menționând că nu a exagerat și că nu încurajează acest viciu.
„În cazul meu alcoolul a fost un refugiu. Acum, a nu se înțelege că l-am dus la extrem, nu încurajez, dar acolo, un strop, pe podeaua băii, când nu mai poți. Eu știam, din ce am auzit, că nu va fi doar cu lapte și miere și beatitudine. Pentru mine primul an de maternitate a fost un carusel al emoțiilor pe care nu știam că le voi avea. Mi-a fost greu să mă regăsesc. Nu puteam să-mi contorizez emoțiile. Nu înțelegeam clar iubirea aia de care îmi spuneau toți înainte să nasc”, a spus Lili Sandu în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.
Lili Sandu a mai precizat că inițial, nu a dorit să împărtășească în mediul online momentele mai puțin plăcute prin care trece. Vedeta și-a dorit să prezinte doar latura frumoasă a lucrurilor. Ulterior, vedeta a conștientizat că în viața oricărei femei există și situații de genul și că nu avea de ce să îi fie rușine sau să ezite să recunoască faptul că are anxietate.