Adela Popescu pleacă într-o vacanță exotică alături de întreaga familie. Ce destinație a ales

Publicat: 14 06. 2023, 18:27
Foto: Facebook/ Adela Popescu

Adela Popescu (36 de ani) și Radu Vâlcan (46 de ani) sunt un cuplu de invidiat. Ei au reușit să construiască o relație stabilă și frumoasă, iar viața lor a fost completată de trei băieți minunați. Alexandru tocmai a împlinit 7 ani, Andrei se apropie de vârsta de 5 ani, iar Adrian se apropie de vârsta de 2 ani.

Vacanță în Bali cu întreaga familie

După 3 săptămâni petrecute în Vama Veche la filmările unei producții regizate de Petre Năstase, acolo unde s-au aventurat pentru prima oară fără copii, Adela Popescu și Radu Vâlcan se pregătesc acum pentru o nouă experiență. Dar de data aceasta cu întreaga familie.

„Mai întâi plecăm într-o vacanță cu copiii, de trei săptămâni în Bali, cu toți copiii, după care îi vom aduce acasă, nu ne vom mai simți vinovați și vom pleca cu barca, doar noi”, a mărturisit Adela Popescu.

După 8 ani de căsnicie și trei copii, Adela Popescu și Radu Vâlcan reprezintă un exemplu pentru mulți. Într-un interviu recent,  frumoasa vedetă a dezvăluit cum arată viața de acasă și cine este primul care se enervează sau se supără între ea și soțul ei, Radu, scrie Click.

Adela Popescu dezvăluie cum își menține echilibrul familial

„Dintre noi doi, el se supără mai des dar nu e genul căreia îi sare țandăra, nu la modul ăsta. Și eu sunt cea care îl liniștește, îl calmează, îl echilibrează. Copiii ne provoacă foarte mult, ei sunt un punct comun și dacă fiecare știe ce are de făcut pe partea lui și când te întâlnești acasă ești liniștit…

Când acasă există punctul comun cel mai de preț, atunci știi că e bine! Mai apar divergențe când vine vorba de alimentația copiilor și de activitățile lor, dar suntem ok, niște părinți normali!”, a mai dat din casă Adela Popescu, care a mărturisit că pe partea artistică are și o piesă nouă în lucru și chiar se gândește și la altele.